Gânduri pentru cele 16 ore

Există banca de sânge, unde se colectează sângele donat de cei care vor să facă un bine. Şi la schimb, primeşti un bon valoric. De ce nu s-a gândit nimeni să facă o bancă de timp? Sunt atâţia care îşi irosesc timpul pentru că nu ştiu cum să şi-l petreacă sau nu vor să facă nimic cu el. Merg pe lângă el, îl lasă să curgă în voie, nestingherit. Mi se pare o crimă să nu faci nimic, să ajungi într-un punct mort şi să spui că te plictiseşti. De ce nu există posibilitatea ca cel care nu are ce face în timpul lui liber să vină să depună într-o instituţie timpul pe care îl consideră, degeaba, în plus; în clipa când cineva are nevoie foarte tare de timp, să i se facă o transfuzie cu ore şi minute.
Sau mai bine. Se pot face grefe de piele. De ce nu se pot face şi grefe de timp? Să se recolteze secunde, să se multiplice astfel să se creeze minute şi ore. Apoi, să se aplice în viaţa unui om unde există o lipsă acută de timp.
E denigrant, e jignitor ca tuturor să ne fie dat acelaşi număr de ore într-o zi. Nu este echitabil deloc. Eu nu am timp să trăiesc în 24 de ore (de fapt, 16, dacă ne luăm după ultimele studii). Viaţa trece prea repede; trebuie să fie vreo scurgere undeva de am ajuns să am 18 ani şi să nu fi făcut nimic până acum.

N-am timp să trăiesc...iar asta mă deprimă. Şi sunt stupidă pentru că mă leg de elemente ale trecutului care apar episodic în romanul vieţii mele. Astfel, virtual ajung să retrăiesc aceleaşi sentimente iar şi iar, aceleaşi agonii, aceleaşi disperări, aceleaşi frustrări, pentru că nu am timp să descopăr şi altele...Trist...

Mireasa Iernii

(titlu provizoriu...logic că nici textul acesta n-are titlu)

Întuneric.
Întuneric şi tăcere.
Mă înconjura doar sunetul regulat al respiraţiei mele care se risipea în gol. Trupul îmi era adormit, dar mintea se trezise de mult timp. Mă priveam din interior ascultând cum inima bătea prelung în trup; plămânii tresăreau uşor când valuri de aer rece îi mângâiau . Buzele fremătau greoi. Îmi repetam inconştient în minte: „inspiră, expiră”, de parcă aş fi fost un prunc care de-abia s-a născut.
O respiraţie profundă. Îmi simţeam trupul posedat de propriul spirit, iar o căldură intensă mi se strecura prin vene, ieşindu-mi prin fiecare por. Pe sub gene se strecura o rază de lumină...mult prea intensă, mult prea aspră.
Mi-am ridicat trupul. Mă scuturam de învelişul de zăpadă în care parcă dormisem de la începuturile lumii, iar căldura trupului părea ciocul unui pui care sparge coaja oului. Picăturile topite îşi prelungeau cursul, conturându-mi fiecare linie a trupului gol; fiecare atingere a apei mă înfiora şi mă dezgusta în acelaşi timp.
Mi-am întins trupul amorţit şi am păşit pe calea ce mi se deschidea în faţa ochilor. Albă şi nesfârşită, presărată cu copaci negri şi goi, ca nişte suflete blestemate, părea să se întindă dincolo de timp. Simţeam cum zăpada mi se topeşte sub tălpi, pătrunzându-mi în piele şi secătuind pământul. Frigul îmi biciuia trupul cu sălbăticie, părul negru fiind singurul veşmânt care îmi acoperea umerii.
O umbră neagră mi se înfăţişă în cale pentru o clipă. M-am oprit şi am întins mâna către ea instinctiv; dar ea dispăruse de mult. Am pornit mai departe, căutând cu privirea umbra. Vântul şuiera în urma mea şi, cu cât înaintam, urletul lui devenea din ce în ce mai puternic, mai mostruos. Fără să îmi întorc privirea am grăbit pasul. Pielea căpătase o nuanţă cadaverică, iar iarna părea să îmi soarbă fiecare strop de vlagă care îmi curgea în vine. Am început să alerg; picioarele aproape că îmi amorţiseră cu totul, dar striveau zăpada proaspăt aşternută. Sângele îmi năvălise în buzele muşcate de dinţii albi. „Unde eşti? Arată-te!” îmi răsună glasul ca un tril de pasăre.
Frigul mă săgeta, străpungându-mi carnea cu fiori reci, asemenea unui centaur sălbăticit, dar nu încetam să merg înainte. În mine pulsa speranţa că la capătul acelui drum din ce în ce mai aspru se aflau nişte răspunsuri. Stând în genunchi şi sprijinindu-mă în mâini, încercam să îmi adun ultimele forţe, când în faţă reapăru umbra. De data aceasta, nu dispăru atât de repede. Am ridicat privirea către el. Nu putea avea mai mult de şaisprezece ani, dar ştiam că nu poate fi om; aura neagră care îl învăluia nu îi putea fi destinată unui muritor, ci doar unui Creator. Linia aspră a feţei, ochii blânzi, totul era desăvârşit la această făptură. Trupul ca rupt din ceaţă mă ademenea să îl urmez, strecurându-se uşor printre fulgi ca şi cum ar fi fost unul dintre ei. Absorbită de farmecul lui, mă târam după el.
Trezită parcă din vrajă, am văzut că palmele îmi sângerau, deşi nu aveam nicio rană şi nici nu mă dureau. M-am oprit înfricoşată de această descoperire; mirosul metalic mă dezgusta, iar strălucirea acelui roşu pe albul etern al zăpezii mă orbea. Ridicându-mi privirea, l-am observat cum stătea şi mă privea, la câţiva paşi de mine, zâmbind uşor şi cald. Am încercat să mă târăsc lângă el, dar nu mă mişcam deloc din locul unde mă oprisem, de parcă eram ţintuită. Mă zbăteam să îl ajung, să îl ating, dar nu reuşeam decât să mă secătuiesc de puteri. Sângele mi se scurgea pe palme mai mult şi mai mult. L-am privit disperată. S-a apropiat de mine râzând blând, s-a aşezat în genunchi în faţa mea, mi-a cuprins-o între degetele lui lungi şi mi-a sărutat buzele învineţite, sorbindu-mi întreaga viaţă. Trupul mi s-a prăbuşit la pământ, iar pleoapele mi-au căzut grele de somn şi osteneală.
M-am trezit privindu-mi trupul de sus, un trup matur, graţios, cu forme pline şi piele albă. Zăcând cu părul negru răvăşit, îmbrăţişată de roşul vieţii în zăpada albă, păream Mireasa Iernii.
O răsuflare adâncă şi ochii mi s-au închis, dispărând în întuneric şi iarna, şi trupul meu.

M-am trezit în căldura braţelor Tatei. Am deschis ochii şi l-am privit cu dragoste. El a luat peria şi mi-a pieptănat buclele negre; apoi, mi-a aranjat dantelele rochiţei, mi-a şters pantofiorii şi mi-a legat o boneţică, ce întregea costumaţia. Degetele lui atingându-mi pielea îmi aminteau cât de mică eram. „Tată, am visat! Dar era un vis aşa real, era atât de frig! Dar nu mi-a păsat. Vai cât de frumoasă eram, plimbându-mi trupul de femeie prin zăpadă! Te-am văzut şi pe tine acolo. Erai doar un copil, dar erai desăvârşit. Şi sângele, Tată, era atât de cald şi miroasea a viaţă!”. Tata m-a ridicat din braţele sale şi m-a purtat până la raftul unde işi punea toate păpuşile. Îi vorbeam, dar El nu mă auzea; buzele de porţelan îmi erau inerte. L-am strigat şi aş fi vrut să sar de acolo, să fug până la el şi să mă arunc în braţele sale. Dar trupul de porţelan nu mă lăsa. Ore întregi, cuprinsă de disperare izbeam cu mânuţele mici în învelişul sticlos, dar fără a se întâmpla nimic. În final, m-am oprit; spiritul mi-era istovit.
Singurii care încă se mai zbăteau în agonie îmi erau ochii...mai negri, mai sălbatici; pulsau în orbitele de porţelan, încercând să evadeze printre genele prea lungi în lumea pe care o gustasem cu atâta poftă în vis. Dar Tata nu a băgat de seamă disperarea mea de a căpăta glas; a stins lumina şi a închis uşa. Toţi ochii neînsufleţiţi ai păpuşilor s-au stins odată cu venirea întunericului; doar ai mei străluceau mai vii ca oricând. „Tată! De ce nu m-auzi? Trăiesc! Sunt vie!” îmi ardeau cuvintele pe buzele reci de porţelan, pe care încă mai trăia sărutul Lui.
Tăcere şi întuneric.
Tăcere.

Postfaţă

Mitologii şi filosofii despre moarte să tot mai fie, de la cele mai vechi civilizaţii la cele mai noi, încât nicio carte să le poată cuprinde. Ce se întâmplă cu adevărat după moarte, nu ştim; dar poate toate aceste ziceri ne vor mai atenua teama.

Despre viaţă, despre a trăi, nu voi căuta în mitologia şi în filosofia niciunei ţări, căci n-ar surprinde niciun sfert din ce înseamnă cu adevărat. Răspunsul se găseşte în fiecare din noi.

Thanatonauţii - Moartea, această necunoscută (Francis Razorbak) part. X (ultima parte)

281 – MITOLOGIE MESOPOTAMIANĂ

„Dar, tu, Ghilgameş,
Să ai pântecele tot timpul sătul
Să fii vesel zi şi noapte
Să faci din fiecare zi a vieţii tale
O sărbătoare de veselie şi plăceri
Să ai hainele curate şi somptuoase
Mângâie copilul pe care-l ţii de mână
Bucur-o pe soţia din braţele tale.
Acestea sunt singurele drepturi pe care le au oamenii.”
(Epopeea lui Ghilgameş)


284 – FILOZOFIE VEDICĂ

„Omul are o mie de capete
Are o mie de ochi, o mie de picioare
Acoperind pământul dintr-o parte în alta
Îl depăşeşte cu încă zece degete.

Omul nu este altceva decât acest univers
Ce-a fost, ce va veni
El e stăpânul domeniului nemurător
Pentru că el crede mai departe de hrană.”
(Rig-Veda)


286 – FILOZOFIE IUDAICĂ

„După cum corpul omului e format din membre şi din părţi cu importanţă diferită acţionând toate astfel încât să formeze un singur organism, tot aşa şi lumea vastă e formată dintr-o ierarhie de lucruri create care, atunci când acţionează unele asupra altora, formează literalmente un singur corp organic.”
(Zohar)


290 – FILOZOFIE HINDUSĂ

Pentru fiecare există o „Carte a vieţii”. Orientalii o numesc „Arhiva akhaşică”. În paginile ei sunt consemnate faptele şi gândurile din vieţile anterioare ale fiecăruia şi vieţile viitoare necesare pentru potolirea karmei. Spiritul poate să şi-o aleagă pe oricare, să-şi achite mai curând datoriile făcute într-o viaţă trăită în secolul al XVII-lea decât datoriile din ultima lui viaţă. Răul săvârşit în ultima reîncarnare poate că este deja compensat de binele făcut într-o viaţă precedentă.


295 – MITOLOGIE INDIANĂ

O veche legendă hindusă spune că a fost un timp când toţi oamenii erau zei. Dar au abuzat într-atât de divinitatea lor, încât Brahma, stăpânul zeilor, a hotărât să le ia puterea divină şi s-o ascundă într-un loc unde să le fie imposibil s-o găsească. Era greu să se găsească o ascunzătoare bună.
Convocaţi la un consiliu pentru a rezolva această problemă, zeii mai mici au sugerat: „Să îngropăm divinitatea oamenilor în pământ.” „Nu va fi destul, căci omul va săpa şi o va găsi.”
Atunci zeii mai mici au propus: „În acest caz, să aruncăm divinitatea în oceanul cel mai adânc.” „Nu”, a spus din nou Brahma, „căci mai devreme sau mai târziu omul va explora adâncurile oceanelor şi e sigur că într-o zi o va descoperi şi o va scoate la suprafaţă.”
Zeii cei mici au conchis: „Nu ştim unde să ascundem divinitatea, deoarece se pare că nu există loc pe pământ şi în ocean unde omul să nu poată ajunge într-o zi.”
Brahma s-a gândit şi a hotărât: „Uite ce vom face cu divinitatea oamenilod. o vom ascunde în străfundurile lui, căci este singurul loc unde nu se va gândi niciodată să o caute.”
Şi de atunci, spune legenda, omul a străbătut tot Pământul. A explorat, a escaladat, a coborât în adâncuri, a săpat, însă fără să descopere vreodată ce se află în el însuşi.


299 – MITOLOGIE MESOPOTAMIANĂ

„Au trecut şase zile şi şapte nopţi
Furtunile potopului nu se domoliseră
Furtunile din sud bântuiau ţara.
În a şaptea zi
Furtunile potopului
Care asemenea unei armate
Masacraseră totul în calea lor
S-au mai domolit.
Marea s-a liniştit
Vântul s-a potolit
Urletul potopului a încetat.
M-am uitat la cer, domnea tăcerea.
Am văzut oameni preschimbându-se din nou în lut
Apele oprite în loc formau un acoperiş.
Am deschis o mică lucarnă.
Lumina mi-a podidit obrazul
Am îngenuncheat şi-am început să plâng.
Iată că totul se sfârşise.”
(Epopeea lui Um Napiştim, numit şi ...Noe, în Biblie)


300 – MITOLOGIE IUDAICĂ

Conform Kabbalei, foetusul este un mare învăţat. Încă din pântecul mamei sale, el cunoaşte toate secretele lumii. Dar chiar înainte de a se naşte, un înger coboară pentru a-l face să tacă. Îi pune un deget pe gură şi-i spune „ssst”... Din momentul acela, foetusul uită totul. Numai subconştientul lui îşi aminteşte vag de „marile secrete”. Din cauza acestui contact îngeresc avem un şănţuleţ sub nas: „Jgheabul buzelor”.
(Freddy Meyer, Note de lucru)

Thanatonauţii - Moartea, această necunoscută (Francis Razorbak) part. IX

249 – FILOZOFIE INDIANĂ

„Starea de spirit din momentul motţii determină forma pentru viaţa următoare. Dar cum s-ar putea ca o dorinţă virtuoasă să apară în ultima clipă în mintea celui care toată viaţa a făcut numai rău? Se întâmplă totuşi ca tendinţele bune, refulate sau acumulate în cursul vieţilor anterioare, să schimbe cu desăvârşire, în momentul morţii, sufletul unui om care şi-a petrecut existenţa în greşeală.”
(Ma Ananda Moyî)


251 – FILOZOFIE HINDUSĂ

„Dacă perspectiva acestor reînceperi continue produce o anumită lehamite la gânditorii hinduşi. dacă doresc să pună capăt acestui joc penibil de morţi şi renaşteri succesive, masele în schimb acceptă cu dragă inimă această situaţie.”
(Alexandra David-Néel, India în care am trăit)


254 – MITOLOGIE IUDAICĂ

„Mai înainte ca să se rupă funia de argint...”
(Eclesiastul XII, 6)


256 – MITOLOGIE CREŞTINĂ

„E o necesitate naturală ca sufletul să fie purificat şi vindecat. Dacă nu a fost în viaţa lui terestră, vindecarea va avea loc în vieţile viitoare ce urmează.”
(Sfântul Grigorie din Nyssa)


258 – MITOLOGIE IUDAICĂ

Corpul şi sufletul sunt egale în faţa judecăţii divine?
Corpul poate să acuze sufletul de a fi păcătuit deoarece, de când l-a părăsit, corpul zace inert în mormânt. La care sufletul ar putea să răspundă că, eliberat de corpul păcătos, pluteşte senin în aer ca o pasăre.
Sufletul şi trupul pot care astfel să scape judecăţii divine? Întrebarea i-a fost pusă unui înţelept. Ca toţi înţelepţii, el a răspuns printr-o parabolă, cea a regelui care-şi alesese drept paznici la livadă un orb şi un olog.
Ologul s-a extaziat foarte repede în faţa fructelor splendide. „Lasă-mă să mă urc pe spatele tău ca să le culeg”, i-a propus el orbului. „După aceea le vom mânca împreună.” Orbul n-a fost în stare să reziste tentaţiei şi, la întoarcerea regelui, în livadă nu mai rămăsese nici un fruct. În faţa mirării monarhului, orbul a spus că nu văzuse nimic, iar ologul că n-ar fi fost în stare să urce într-un copac ca să ia vreun fruct.
Regele n-a stat prea mult pe gânduri. I-a ordonat ologului să se urce pe orb. Împreună au fost bătuţi măr cu bastonul de parcă ar fi fost unul singur.
Tot aşa, împreună, vor apărea în faţa judecăţii sufletul şi trupul. Şi împreună vor fi judecate.
(Talmudul din Babilon Sanhedrin 9 a/b)


261 – MITOLOGIE IUDAICĂ

„Naşterea omului aici pe pământ, precum şi moartea sa, nu provoacă decât o deplasare a spiritului care este luat dintr-un loc şi pus în altul. Asta se numeşte Gilgulim, migraţia sufletelor.”


265 – ÎNVĂŢĂTURA YOGA

Trebuie să respecţi cinci reguli ca sp fii tare în viaţă:
- Sănătatea. Corpul trebuie să fie sănătos, dacă vrei să ai o conştiinţă clară. Trebuie să fii curat, să nu-ţi umpli niciodată stomacul până la saţietate.
- Mulţumirea. Să apreciezi ce ai.
- Perseverenţa. Să nu te laşi copleşit nici decele mai mici emoţii: teama de neprevăzut, teama de dificultăţi, plăcerea repede obţinută.
- Studiul. Să înaintezi către cunoaştere prin lectura textelor sacre şi prin meditaţie.
- Ofranda adusă Domnului. Nu trăieşti oentru tine, ci pentru ceva din tine care te depăşeşte. Înainte de orice, să rămâi umil.


270 – MITOLOGIE JAPONEZĂ

„Nu suntem decât nişte grăunţe de nisip, dar suntem împreună.
Suntem ca grăunţele de nisip pe plajă, dar fără grăunţele de nisip plaja n-ar exista.”
(Poem în limba yamato (japoneza veche))


274 – FILOZOFIE ROZICRUCIANĂ

„Prin dorinţele tale îţi atragi propria viaţă. În jurul tău există o atmosferă mentală care atrage totul, dar nu la fel. Această atmosferă mentală e formată din dorinţele tale. Şi din temerile tale, care sunt partea negativă a dorinţelor tale. Sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede. În afara dorinţelor tale conştiente, există şi dorinţele şi temerile tale inconştiente. În felul acesta atragi persoanele şi evenimentele care formează trama vieţii tale. Acţiunea nu este decât o dorinţă solidificată.
Nu ne putem elibera decât dezlegând nodurile emoţionale ale situaţiilor trecute şi actuale.”
(Max Heindel, Cosmogonie rozicruciană)


277 – MITOLOGIE ZOROASTRIANĂ

O cincime dintre cei morţi vor ieşi de sub pământ, cu trupul şi înfăţişarea ce le-au avut în clipa morţii, şi anume în locul acela unde suflarea le părăsise trupul. Se vor ivi doi câte doi tatăl şi fiul, nevasta şi bărbatul, maestrul şi discipolul, cel care porunceşte şi cel care se supune.
Ridicaţi-vă, o, fiinţe trupeşti, voi care-aţi respectat yasat, voi care-aţi murit pe acest pământ!

Thanatonauţii - Moartea, această necunoscută (Francis Razorbak) part. VIII

224 – MITOLOGIE CREŞTINĂ

„Iar dacă se propovăduieşte că Cristos a înviat din motţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Cristos nu a înviat. Li dacp Cristos nu a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. (...) Iar dacă nădăjduim în Cristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toti oamenii. (...) Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!”
(Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel XV, 12-14, 19, 32)


226 – MITOLOGIE CREŞTINĂ

„Tot aşa este şi cu învierea morţilor. Trupul este semănat în ocară şi înviază în slavă, este semănat în neputinţă şi înviază în putere, este semănat într-un corp fizic şi înviază într-un corp spiritual.”
(Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, XV, 42-44)


228 – MITOLOGIE EGIPTEANĂ

În Egipt, în timpul dinastiei a XVIII-a, tratamentul faraonilor şi al anumitor nobili morţi prevedea un ceremonial de îmbălsămare precis şi strict. Cadavrul era întins pe spate. Maestrul de ceremonii este în general un preot al lui Osiris, îmbrăcat ca Horus. El este însoţit de patru asistenţi care simbolizează cele patru puncte cardinale. Aceştia epilează cadavrul, apoi incizează abdomenul în partea stângă la nivelul diafragmei. Preotul lui Osiris îşi vâră mâna în interiorul plăgii şi începe să extragă organele nobile, susceptibile să putrezească: ficatul, splina, plămânii, intestinul, stomacul. După ce le curăţă, le pune la loc, fiind tratate cu soluţii de conservare pe bază de plante. Ajutoarele ung cuşca toracică cu catran ca să evite fărâmiţarea cărnii. Apoi umplu corpul cu ulei. pânză şi smirnă pentru a reda forma bombată a burţii. La fel procedează şi cu capul. Introduc prin nările defunctului o baghetă rigidă pentru a-i străpunge cele două cavitătţi nazale. Îmbălsămătorul poate astfel să introducă un instrument curbat cu care va toca mărunt creierul şi pe care apoi îl va evacua suflând prin cealaltă nară. După ce creierul a fost expluzat, maestrul de ceremonii va depune catran în interiorul craniului. Îl va repartiza uniform pe toată suprafaţa internă, rotind uşurel capul în toate sensurile ca să se întindă bine. Cadavrul este acoperit după aceea cu fâşii de in, galbene ca şofranul. Pe faţă i se aşează doi ochi artificiali de lemn, apoi o mască funerară din carton, pictată după chipul mortului. Faţa pictată trebuie să pară tânără şi liniştită.
(După papirusul nr.3 de la Bulaq (Cairo))


232 – MITOLOGIE IUDAICĂ

„Teribilă este ziua ăn care vine vremea omului să părăsească lumea aceasta. Cele patru puncte cardinale îl pun sb acuzare, pedepsele îi vin din patru colţuri deodată. Cele patru elemente (apa, pământul, focul, aerul) se înfruntă în corpul omului, fiecare trăgându-l de partea lui. Atunci se apropie un mesager al cărui anunţ solemn se aude în cele şaptezeci de lumi. Dacă omul se dovedeşte demn de această solemnitate, atunci este primit cu bucurie în toate lumile şi moartea lui devine o sărbătoare de care se bucură toate lumile. Dar dacă lucrurile stau altfel, dacă este nedemn, atunci nenorocire lui!”
(Zohar)


235 – MITOLOGIE CREŞTINĂ

„Vom fi fraţii îngerilor. Când vom fi conduşi la Curtea Cerească, vom fi fermecaţi de spledorile corurilor îngereşti. Şi ce bucurie să fraternizezi cu aceste miriade de Spirite preafericite o întreagă Eternitate! Îngerii sunt nişte spirite excepţionale pe lângă care artiştii şi geniile noastre nu sunt decât nişte pigmei.”
(Canonicul G. Panneton)


238 – MITOLOGIA INDIENILOR DIN AMAZONIA

Pe vremuri, indienii guarani trăiau în cer cu zeii. Ocupaţia lor consta în întreţinerea focului stelelor şi a strălucirii planetelor. Într-o zi însă, un vânător tânăr şi neîndemânatic a străpuns bolta cerească trăgând cu arcul. Şi atunci i-a apărut pământul cu toate bogăţiile lui. Turmele, vânatul, stupii cu miere, peştii, fructele i-au părut atât de apetisante încât le-a vorbit despre ele şi fraţilor săi. Profitând de un moment de neatenţie al zeilor, guaranii au aruncat în jos o liană ca să coboare pe pământ. Au ajuns astfel pe marele fluviu Orenoc, în inima pădurii. S-au înfruptat din bunătăţile terestre, dar în curând, sperioase, animalele au devenit din ce în ce mai rare. Ploaia a căzut peste fructe şi ele au putrezit. Dârdâind de febră, indienii au cerut să se reîntoarcă printre zei. Dar era prea târziu. Bolta cerească se închisese la loc şi guaranii au fost condamnaţi să trăiască pe acest pământ plin de dificultăţi pe care-l râvniseră atât de mult.


240 – MITOLOGIA INDIENILOR NAVAJO

Indienii din America, şi în special indienii navajo, au o teamă maladivă faţă de moarte. În aşa măsură încât abia dacă sunt în stare să se apropie de un cadavru. Când o persoană moare, ei o îngroapă repede cu un mare dezgust şi cu tot felul de precauţii pentru a o atinge cât mai puţin posibil. Cadavrul este îngropat într-un loc secret, cât mai departe de sat. Nimeni nu se mai atinge de lucrurile mortului, nimeni nu se mai apropie de cortul lui, considerându-se că tot ce a fost al lui e acum murdar.
În mitologia navajo, există doi Gemeni Eroici care în vremurile îndepărtate au furat armele soarelui pentru a masacra monştrii care voiau să-i ucidă pe indienii navajo.
Aceşti monştri sunt Bătrâneţea, Murdăria, Sărăcia şi Foamea. Faptul că aceşti monştri sunt încă în viaţă nu este decât o confuzie a Gemenilor Eroici, căreia nu trebuie să i se dea atenţie.


243 – FILOZOFIE TAOISTĂ

„Orice viaţă este ca un vis. Nu trebuie să te întristezi din cauza morţii, care nu este decât o schimbare de formă. De ce-am regreta un sălaş locuit o singură zi?”
(Lao Zi)


245 – MITOLOGIE IUDAICĂ

„În Paradis sunt două porţi de diamant şi, lângă ele, şaptezeci de mii de îngeri slujitori. Când un Drept (un om pur) soseşte, ei ridică de deasupra lui linţoliul pe care-l purta în mormânt şi-l îmbracă în opt veşminte din nori de glorie. Iar pe cap îi aşează două coroane, una de pietre preţioase şi de perle, cealaltă de aur. Şi îi pun în mână opt crenguţe de mirt. Şi-l duc într.un loc unde curg opt râuri de apă printre opt sute de esenţe de trandafiri şi mirt. Şi fiecare Drept dispune de baldachinul lui de unde ies patru fluvii, unul de lapte, unul de vin, unul de nectar şi unul de miere. Şi şaizeci de îngeri stau în picioare în faţa fiecărui Drept şi-i spun: « Du-te şi gustă din miere cu bucurie, căci ai citit Cartea aşa cum se cuvine. »”
(Yalkut, Geneza 2)


247 – MITOLOGIE EGIPTEANĂ

Formulă pentru a nu muri niciodată (de pronunţat de douzeci şi opt de ori, în fiecare zi, înainte de culcare):
„Sunt sufletul lui Ra care a ieşit din Nun, acel suflet al zeului care l-a creat pe Hu.
Nelegiuirea mea este purtarea mea proastă.
Nu am nici o consideraţie pentru ea. Cred în Maat şi trăiesc din ea.
Sunt Hu, care nu poate pieri în acest nume al meu de Suflet.
Am venit din existenţa mea însăşi, împreună cu Nun, în acest nume al meu de Khepri în care vin la existenţă în fiecare zi.
Sunt stăpânul luminii şi culmea răului pentru mine este să mor. Sunt Nun, cei care fac rău nu-mi pot dăuna.
Eu sunt cel mai bătrân dintre zeii primordiali; sufletul meu este sufletul zeilor, eternitatea, şi trupul meu este perenitatea, căci manifestările mele sunt eternitatea ca stăpân al anilor şi regent al perenităţii.
Mi-am şters păcatele, mi-am văzut tatăl, stăpânul serii, cel al cărui trup se află la Heliopolis.
Răspund, ca un crepuscular ce sunt, de locuitorii crepusculului de pe colna occidentală, cea a Ibisului.”
(Cartea egipteană a morţilor)

Thanatonauţii - Moartea, această necunoscută (Francis Razorbak) part. VII

200 – FILOZOFIE CREŞTINĂ

„Preafericiţii vor vedea atunci cu claritate soluţia misterelor cărora raţiunea le afirma aici pe pământ adevărul, cu supunerea docilă a credinţei. Trinitatea, întruparea, legile ascunse ale providenţei care conduc sufletele, care conduc lumea şi acţionează asupra popoarelor a căror istorie este mult prea adesea pentru noi fie o enigmă, fie un larg scandal. Vor cunoaşte ordinea supranaturală a căilor Domnului pentru satisfacţia Aleşilor Săi şi minunaţiilor infinite ale esenţei înseşi a Divinitaţii.”
(Monseniorul Élie Meric)


202 – FILOZOFIE TAOISTĂ

„Înţeleptul iubeşte această viaţă atâta vreme cât durează şi după aceea o uită pentru o altă viaţă. Cel care este una cu sufletul universal îşi păstreaza eul, indiferent unde merge.
Focul este pentru legătura de vreascuri ceea ce sufletul e pentru corp. Trece la o altă legătură de vreascuri aşa cum sufletul trece la un corp nou. Focul se propagă fără să se stingă. Viaţa continuă fără încetare.”
(Zuang Zi)


205 – FILOZOFIE HINDUSĂ

„Omul este asemănător cu o faţă de pernă. O faţă de pernă poate să fie roşie, alta neagră şi aşa mai departe, dar toate conţin aceeaşi umplutură. La fel lucrurile şi cu oamenii. Unul e frumos, altul e urât, al treilea pios, al patrulea rău, dar acelaşi Dumnezeu se află în toţi.”
(Ramakrishna)


207 – ÎNVĂŢĂTURA TAROTULUI

Moartea este a treisprezecea carte a tarotului. Ea nu are nume. Ea constituie de fapt o întrupere în seria de imagini ale tarotului. Primele douăsprezece ore ale zilei. Ele sunt „micile mistere”.
După ce a trecut cea de a douăsprezecea oră, amiaza, se inveşte moartea şi cufundarea în altă dimensiune, cea a „marilor mistere”, celelalte douăsprezece ore ale zilei.
În sensul esoteric profund, cea de a treisprezecea arcană înseamnă moartea profanului care va renaşte iniţiat. Cartea nu e malefică.
Dacă nu reuşim sa trecem de stadiul morţii, nu putem progresa.
(Semnificaţia tarotului de Marsilia)


210 – MITOLIGIE HINDUSĂ

„Omul urmăreşte eliberarea.
Dacă repeţi mantra hare krishna de treizeci şi cinci de milioane de ori, te eliberezi de păcatele cele mai grele, şi anume:
- să omori un om din înalta castă a brahmanilor;
- să furi bunul altuia;
- să acaparezi aur;
- să faci dragoste cu o femeie de jos, cu o paria.
Chiar dacă ai încălcat toate regulile legii universale Dharma, tot vei obţine astfel puritatea şi eliberarea.”
(Kali, Samtarana Upanişad)


212 – MITOLOGIE IUDAICĂ

Trei suflete corespund la trei creiere:
- Hipotalamus: Ruach. Nivelul nevoilor noastre de supravieţuire: mâncat, băut, dormit, reproducere.
- Creierul mic: Nefesh. Nivelul emoţiilor noastre: teamă, dorinţă, poftă, emoţie.
- Cortex: Nechamah. Nivelul raţiunii noastre: logică, strategie, filozofie, extetică şi capacitatea de a controla celelalte două creiere.
Conform Kabbalei, în momentul exact al moţii fizice, se produc câteva schimbări mentale şi fiziologice. În Zohar se explică faptul că Nefesh, sau bioenergia noastră, se dizolvă o dată cu deteriorarea corpului. Ruach, legat la curentul de energie vitală, se menţine ceva mai mult, dar până la urmă se risipeşte şi el. Partea transcedentală, Nechamah, părăseşte complet forma corporală. Această parte superioară a Sinelui este primită de sufletele celor care au iubit-o în timpul existenţei sale terestre. Tatăl şi ceilalţi membri ai familiei, decedaţi, se strâng pe lângă Nechamah, iar acesta îi vede şi-i recunoaşte ca fiind cei pe care i-a cunoscut în viaţă şi toţi îi însoţesc sufletul acolo unde trebuie să rămână.
În momentul morţii, e permis să-ţi vezi părinţii şi prietenii din lumea de apoi. Dacă răposatul a fost virtuos, ei se bucură şi-i urează bun-venit. Dacă nu, el nu erecunoscut decât de cei aruncaţi în Gehinom (purgatoriu). Acolo sunt spălate sufletele de murdăria lor.
Gehinomul nu se descoperă decât după moartea fizică. Necesitatea lui ar fi comparată cu un duş bun după un meci istovitor, sau cu trecerea scafandrului prin camera de decompresie, înainte de a reveni la suprafaţă.


214 – MITOLOGIE SIBERIANĂ

În religia şamanică siberiană, după moarte totul se inversează. Pătrunzi într-o ţară unde tot ce e sus e jos, tot ce e luminos devine întunecat.
Se întâmplă uneori să intri în ţara morţilor în urma unei ceremonii şamanice, a unei boli, a unei intoxicaţii sau a unui vis. Uneori se întâmplă să faci o incursiune în ţara morţilor fără să-ţi dai seama.
De aceea trebuie să cunoşti câteva elemente precise.
În ţara morţilor, copacii cresc invers îndreptându-şi în sus rădăcinile, fluviile curg de la vale spre munţi, noaptea e luminoasă sub strălucirea întunecată a lunii, în timp ce ziua este sumbră din cauza reflxului palid al soarelui.
Iată câteva mici detalii care îţi permit să ştii în mod sigur că nu mai eşti printre cei vii.


216 – PRINCIPALII ÎNGERI

Câteva denumiri de îngeri principali care apar în Biblie, dar care ar putea la fel de bine să fie greceşti, chinezeşti, indiene etc.
Primul înger: VEHUIA, maestrul meditaţiei şi al iluminării spirituale.
Al 2-lea înger: JELIEL, care domoleşte revoltele nedrepte.
Al 3-lea înger: SITAEL, care protejează de vitregia soartei.
Al 4-lea înger: ELEMIAH, care te ajută să-i descoperi pe trădători.
Al 5-lea înger: MAHAASIAH, care te ajută să trăieşti în pace cu cei din jurul tău.
Al 6-lea înger: LELAHEL, care-i vindecă pe bolnavi.
Al 7-lea înger: ACHAIAH, care ajută la înţelegerea tainelor naturii şi la instalarea noilor tehnologii.
Al 8-lea înger: CAHETHEL, care alungă spiritele rele.
Al 9-lea înger: HAZIEL, care ajută la obţinerea bunăvoinţei celor mari şi la respectarea promisiunilor.
Al 10-lea înger: ALADIAL, care-i protejează pe cei care se tem să nu le fie descoperite secretele.
Dintre cei mai utili, la grămadă, mai sunt:
Al 12-lea înger: HAHAIAH, care domină lumea viselor şi dezvăluie uneori, sub formă onirică, mistere sacre.
Al 13-lea înger: IEZALEL, care domină prietenia, împăcarea şi fidelitatea conjugală.
Al 14-lea înger: MEBAHEL, care apără împotriva uzurpatorilor de avere.
Al 16-lea înger: HAKAMIAH, care te protejează de intenţiile rele ale trădătorilor.
Al 17-lea înger: LAUVIZH, care alungă tristeţea şi spaimele nopţii.
Al 18-lea înger: CALIEL, care vine rapid în ajutor, în cazul loviturilor neprevăzute ale destinului.
Al 20-lea înger: PAHALIAL, care-i protejează pe preoţi şi pe magicieni.
Al 23-lea înger: MELAHEL, care te ajută să călătoreşti fără incidente.
Al 26-lea înger: HAAIAH, care te ajută să câştigi procese.
Al 38-lea înger: HAAMIAH, care te ajută să descoperi comori.
Al 42-lea înger: MIKAEL, care-i protejează pe oamenii politici şi pe guvernanţi.
Al 50-lea înger: DANIEL, care-i ajută pe nehotărâţi să se decidă.
Al 53-lea înger: NANAEL, care-i ajută pe oamenii de ştiinţă.
Al 59-lea înger: HARAEL, care le insuflă copiilor respectul faţă de părinţi.
Al 69-lea înger: ROCHEL, care te ajută să găseşti obiectele pierdute sau pe cei care le-au furat.
Al 72-lea înger: MUMIAH, care ajută la reuşita proiectelor, iar pe oameni să trăiască mai mult.

N.B. În cazul unor probleme precise, contrar expresiei populare „mai bine să te adresezi bunului Dumnezeu decât sfinţilor lui”, se recomandă să se facă apel mai curând la îngerul specializat în materie decât la o divinitate globală.


218 – MITOLOGIE ARABĂ

Încă din mormânt, defunctul este supus judecăţii a doi îngeri: Munkar şi Nakir. Conform hotărârii lor, mormântul se transformă în infern preliminar, în purgatoriu preliminar sau în paradis preliminar. Îngerii vor putea după aceea să intervină pe lângă Dumnezeu pentru salvarea damnaţilor. Datorită lor, aceltia vor ieşi din infern şi vor deveni asemena unor tso’rom (castraveciori). Scăldându-se succesiv în apa a trei fluvii, ei îşi vor recăpăta curăţenia.


220 – MITOLOGIA EVREILOR

„Vor vedea lumea care acum le este invizibilă şi vor vedea timpul care acum le este ascuns. În plus, timpul nu-i va îmbătrâni. Căci vor rămâne pe înălţimile acelei lumi, vor fi asemenea îngerilor şi stelelor, şi vor lua toate înfăţişările după cum vor dori, de frumuseţe şi de graţie, de lumină în splendoarea gloriei. Căci în faţa lor se vor întinde spaţiile Paradisului. Li se va arăta excepţionala frumuseţe a celor vii care se află sub tron, precum şi întreaga armată a îngerilor, împiedicaţi acum de cuvântul meu să se facă văzuţi şi obligaţi prin poruncă să stea la locurile lor până când va sosi ceasul venirii lor.”
(Baruh, L I, 8-11)

Thanatonauţii - Moartea, această necunoscută (Francis Razorbak) part. VI

174 – MITOLOGIE ISLAMICĂ

Conform tradiţiei islamice, Paradisul este imens şi se întinde pe opt sectoare cilindrice. Scăldat de patru fluvii, este un loc al marilor plăceri. Acolo lenevesc primii patru califi, primii zece oameni convertiţi la Islam de către Profet, precum şi fata lui, Fatima. Toţi au saptezeci de pavilioane poleite cu aur şi pietre preţioase. Fiecare pavilion cuprinde şapte sute de paturi ocupate de şapte sute de hurii. În Paradis şi-au aflat locul şapte animale: cămila lui Ilie, berbecul lui Abraham, chitul lui Iona, iapa lui Borak, furnica şi pupăza lui Solomon, câinele celor Şapte Adormiţi.
Profetul oferă tuturor oaspeţilor lui tot felul de plăceri, dar de o senzualitate infinită.


176 – MITOLOGIE AZTECĂ

Aztecii erau convinşi că sângele omenesc al sacrificiilor furniza energia necesară bunei funcţionări a cosmosului, mişcării planetelor şi ciclului anotimpurilor. Victimele cu torsul sfâşiat şi cu măruntaiele scoase afară de pumnalele de obsidian ale preoţilor ajungeau la zeii în numele cărora piereau căci, cândva demult, aceşti zei se sacrificaseră ei înşişi pentru a salva lumea. Moartea oamenilor constituia deci motorul Universului. Un război nu era decât un mijloc de a face rpst de combustibil, cu alte cuvinte de prizonieri destinaţi sacrificiului. Fiecare accepta de bunăvoie acest destin pentru care-l pregătea educaţia de războinic aztec.


178 – MITOLOGIE CREŞTINĂ

„...fie în trup, nu ştiu; fie în afarp de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.”
(A doua epistolă a Sf. Apostol Pavel către Corinteni XII, 2)


181 – FILOZOFIE SUFITĂ

„Sunt nimicit şi bucăţile corpului meu au fost aruncate
Pe acest firmament care este patria mea originară;
Toate sunt ameţite, bucuroase, pasionate de Vinul
Invizibilului, de teama acestei închisori care sunt
eu însumi.

Timpul va scurta această viaţă tumultoasă
Lupul nimicirii va face bucăţele această turmă
Fiecare om e stăpânit de orgoliu; totuşi
Loviturile morţii vor face să se plece capetele semeţe.”
(Rubai Yat, Djalâl od Dîn Rûmî (sec. XIII))


185 – FILOZOFIE ORIENTALĂ

„Atunci Almitra a răspuns:
- Ai vrea să cunoşti secretul morţii. Dar cum să-l găseşti dacă nu căutându-l în inima vieţii?
Cucuveaua, ai cărei ochi făcuţi pentru noapte sunt orbi ziua, nu poate să descopere misterul luminii.
Dacă vrei cu adevărat să contempli spiritul morţii, deschide-ţi din plin corpul către viaţă. Căci viaţa şi moartea sunt unul şi acelaşi lucru, precum fluviul şi aceanul sunt totuna.
În adâncul speranţelor şi dorinţelor tale sălăşuieşte cunoaşterea ta tăcută desprea lumea de apoi. Încrede-te în vise, căci în ele stă ascunsă poarta Eternităţii.”
(Khalil Gilbran, Profetul)


187 – MITOLOGIE TAOISTĂ

„Foarte departe, la est de Marea Chinei, acolo unde cerul e dezlipit de Pământ se află o prăpastie imensă, fără fund, care se numeşte « Confluentul universal ». Acolo se varsă toate apele de pe Pământ şi cele din Calea Lactee (fluviul colector al apelor cereşti) fără ca vreodată conţinutul ei să crească sau să scadă. Între această prăpastie şi China se află cinci insule mari: Tai-yu, Yuan-kio, Fang-hu, Ying-zeu, P’eng-lai. Fiecare din aceste insule are o circumferinţă de treizeci de mii de stadii, vârful lor plat având o circumferinţă de nouă mii de stadii. Edificiile de pe insule sunt toate din aur şi jad. Animalele de acolo sunt blânde. Vegetaţia este o minunăţie. Florile parfumate. Fructele pe care le poţi mânca acolo te apără de bătrâneţe şi de moarte. Locuitorii acestor insule sunt cu toţii genii şi învăţaţi. Ei se vizitează zilnic zburând prin aer.”
(Li Zi)


191 – FILOZOFIE ORIENTALĂ

„Frica ta de moarte e doar înfiorarea păstorului când stă în faţa Regelui a cărui mână se va aşeza pe el pentru a-l onora. Oare păstorul, cu tot tremurul său, nu se bucură că va purta semnul Regelui? Totuşi, nu e conştient de acest tremur?
Căci ce înseamnă a muri dacă nu stai gol în bătaia vântului şi să te topeşti în soare?
Ce înseamnă să încetezi să mai respiri dacă nu eliberarea suflului din mareele sale agitate pentru a se putea ridica şi a-l căuta pe Dumnezeu fără nici o piedică?
Numai după ce vei bea din apa tăcerii, vei cânta cu adevărat. Şi când vei fi ajuns pe culmea muntelui, vei începe în sfârşit să urci. Şi când pământul îţi va cere membrele, atunci vei dansa cu adevărat.”
(Khalil Gibran, Profetul)


193 – FILOZOFIE BUDISTĂ

„Iată, o, călugări, Adevărul sfânt despre suprimarea durerii. Stingerea acestei sete se face prin nimicirea completă a dorinţei, alungând dorinţa, renunţând la ea, eliberându-te de ea, nelăsându-i nici un loc.
Iată, o, călugări, Adevărul sfânt despre drumul care duce la suprimarea durerii, drumul sacru, cu opt braţe, care se numesc credinţă pură, voinţă pură, limbaj pur, acţiune pură, mijloace de existenţă pure, atenţie pure, memorie pură, meditaţie pură.”
(Buddha, Discursul de la Benares)


196 – FILOZOFIE BUDISTĂ

„Dacă, în ciuda virtuţii noastre, avem o viaţă nefericită, asta se datorează proastei noastre karma trecute.
Dacă, în ciuda răutăţii noastre, avem o viaţă fericită, asta depinde tot de karma noastră trecută.
Acţiunile noastre prezente vor avea şi ele la rândul lor consecinţe la prima ocazie posibilă.”
(Narada Thera, Doctrina Renaşterii)


198 – FILOZOFIE SUFITĂ

„Provin din acel suflet care este originea tuturor sufletelor
Sunt din oraşul acela care este oraşul celor care sunt fără oraş
Drumul spre acest oraş nu are sfârşit, mergi, pierde tot ce ai, asta înseamnă totul.

În marea fidelităţii mă dizolv precum sarea
Nu-mi mai rămâne nici impietate, nici credinţă, nici certitudine, nici îndoială
În inima mea străluceşte o stea
Şi în această stea sunt ascunse cele şapte ceruri.”
(Rubai Yat, Djalâl od Dîn Rûmî)

Thanatonauţii - Moartea, această necunoscută (Francis Razorbak) part. V

142 – GEOGRAFIA CEREASCĂ

Geneza este primul text care ne furnizează o situare geografică a Paradisului: la confluenţa izvoarelor fluviilor mesopotamiene Tigru şi Eufrat. În anul 379, Sfântul Vasile, un fel de precursor în materie de astronomie, îl plasează dincolo de firmamentul stelelor, într-un univers mai vechi decât lumea vizibilă.
Dante, deşi poet, a socotit că Paradisul trebuie să se situeze într-un loc foarte concret, în speţă în „învelişul” care, după părerea lui, înconjoară stelele. Iezuitul german Jeremias Drexel (1581-1638) face nişte calcule complicate pentru a afirma că Aleşii ajung la 161 884 934 mile de Pământ. Thomas Henri Martin (1813-1933) are o viziune largă. El afirmă că Paradisul se află în toate corpurile cereşti.
Jermain Porter (1853-1933), directorul Observatorului din Cincinnati (Ohio) şi fost student la teologie, caută cu telescoapele lui amplasamentul astronomic al Paradisului. El este convins că explorând mereu bolta cerească, oamenii de ştiinţă vor descoperi neapărat „Ierusalimul ceresc”.
Reverendul Thomas Hamilton (1842-1925), folosindu-se de lucrările astronomilor Maedler şi Proctor, afirmă că Paradisul se află pe steaua Alcyon, din grupul Pleiadelor, la cinci sute de ani-lumină de noi. Fizicianul francez Louis Figuier (1819-1863) plasa în Soare ceea ce el numea „Palatul Morţilor”. Logic pentru vremea lui, Figuier afirma: „Nu poate fi situat mai departe, altfel Aleşilor le-ar trebui mul prea mult timp să ajungă acolo.”


144 – FILOZOFIE PERSANĂ

„Nu ştiu dacă cel care m-a creat
M-a hărăzit cerului sau infernului.
O cupă cu vin, o adolescentă, o lăută la marginea câmpului,
Ar fi pentru mine destul şi ţi-aş lăsa pe gratis paradisul.

Ignorant, acest corp material nu înseamnă nimic,
Cerurile şi faţa pământului nu înseamnă nimic.
Fii cu băgare de seamă în lupta dintre viaţă şi moarte,
Ţinem de o răsuflare şi această răsuflare nu înseamnă nimic.

Nu căuta fericirea, viaţa nu e decât un suspin.”
(Omar Khayyäm (1050-1123), Rubai Yat)


150 – FILOZOFIE IUDAICĂ

„Eul nu este nici un punct anume, nici o intersecţie a spaţiului, Nu este acelaşi pentru totţi oamenii. Nu este identic la acelaşi om în diferitele etape ale dezvoltării sale. În primele stadii de viaţă, existenţa eului se reduce aproape la viaţa corpului, în timp ce gradele cele mai înalte ale inteligenţei şi ale spiritului nu se manifestă deloc, sau poate inconştient. Pe măsură ce creşte, fiecare fiinţă omenească, după posibilităţile sale, devine din ce în ce mai conştientă de esenţa transcendentă a sufletului ei.
Această înălţare constă în urcarea, treaptă cu treaptă, a scării vieşii sufletului. Trecem de la sufletul animal cal să ajungem până la domeniul viu pe care toţi în purtăm în noi.”
(Trandafirul cu treisprezece petale. Kabbala Iudaismului, Adin Steinsaltz)


153 – MITOLOGIE MESOPOTAMIANĂ

„Există o plantă precum mărăcinele;
Ea creşte pe fundul apelor.
Spinul ei îţi va înţepa mâinile
Precum trandafirul.
Dacă mâinile tale vor smulge această plantă,
Vei afla o nouă viaţă.”
(Epopeea lui Ghilgameş)


155 – MITOLOGIE TIBETANĂ

Vibraţie: totul emite, totul vibrează. Vibraţia variază după gen.
Mineral: 5 000 de vibraţii pe secundă.
Vegetal: 10 000 de vibraţii pe secundă.
Animal: 20 000 de vibraţii pe secundă.
Om: 35 000 de vibraţii pe secundă.
Suflet: 49 000 de vibraţii pe secundă.
În momentul morţii, corpul astral se separă de corpul fizic, căci nu poate suporta scăderea vibraţiilor învelişului său carnal.
(Învăţătură din Bardo Thödol)


159 – MITOLOGIE IUDAICĂ

„Centrul de unde provine Originea produce lumina cea mai secretă. Este atât de pură, de diafană, de delicată, încât n-o putem înţelege. Când se răspândeşte, acest punct luminos devine un palat care învăluie centrul. Şi el e translucid. Acest palat, sursă a Punctului Incognoscibil, e mai puţin diafan decât punctul originar. Dar din acest palat se răspândeşte lumina originară a Universului. Şi pornind de acolo, strat după strat, fiecare formează veşmântul precedentei, precum membrana peste creier.”
(Zohar, Cartea Splendorilor)


166 – DIN FILOZOFIA LUI SRI AUROBINDO

„Evoluţia nu constă în a deveni din ce în ce mai sfânt sau din ce în ce mai inteligent sau din ce în ce mai fericit. Evoluţia constă în a deveni din ce în ce mai conştient. E nevoie de mult timp înainte de a putea să suporţi adevărul fostelor tale vieţi. Cu cât corpul psihic creşte, cu atât mai clare devin amintirile mentale de la o viaţă la alta.
Moartea nu mai este acea mască hâdă care ne aminteşte că încă nu ne-am găsit, ci o trecere liniştită de la o experienţă la alta. Până în ziua în care vom fi crescut suficient pentru a infuza destulă conştiinţă în acest corp, pentru a ne face spiritul nemuritor.”
(Satprem, Sri Aurobindo sau Aventura Cunoaşterii)


168 – POVESTE HAŞIŞINĂ

Au existat cândva demult nişte oameni care credeau că au descoperit paradisul pe pământ: haşişinii.
Sunt cunoscuţi sub numele de haşişini ismaelienii adepţi ai reformei lui Hasan i-Sabbah. Ei au fost numiţi astfel deoarece consumau mult haşiş înainte de a se lansa în atacuri de comando sinucigaşe. Celebritatea lor e atât de mare, încât numele lor se află la originea cuvântului „asasin”.
Secta provine dintr-o ramură a Islamului şiit. Membrii ei sau declarat partizanii nepotului lui Mahomed, care, fiind scoborâtor din Profet prin femei, nu era recunoscut de totalitatea musulmanilor.
După mărturiile călătorului veneţian Marco Polo (1323), ca şi după numeroase povestiri persane, haşişinii trăiau în fortăreaţa Alamut la 1 800 m altitudine, în Mazenderan, la sud de Marea Caspică. Izolaţi în munţii lor şi nedispunând de mijloace de a întreprinde războaie convenţionale, ei s-au gândit să trimită grupuri de comando de câte şase oameni (fidawis) pentru a-i asasina cu pumnalul pe şefii duşmani, cel mai frecvent când aceştia îşi făceau rugăcinunile în moschee.
Maestrul acestor asasini era uns ca „Bătrânul Muntelui”.Primul a fost, evident, Hasan i-Sabbah, fondatorul sectei.
Cei aleşi să comită crimele erau anesteziaţi cu haşiş, introdus în hrană sub formă de pastă amestecată cu dulceaţă de trandafiri. Bătrânul Muntelui le vorbea îndelung şi oamenii adormeau, căci haşişul este un drog somnifer, nu un excitant. După ce aţipeau, oamenii erau transportaţi într-o grădină secretă din fortăreaţa Alamut. La trezire se pomeneau înconjuraţi de sclavi tineri, fete şi băieţi, gata să le împlinească toate dorinţele sexuale. Sosiseră în zdrenţe, iar acum se pomeneau în veşminte de mătase verde cusute cu fir de aur. În jurul lor era Paradisul: veselă de argint aurit, vinuri suave la discreţie, trandafiri cu un parfum delicat, haşiş după dorinţă. Droguri, sex, alcool, lux şi voluptate! Erau convinşi că se află în grădinile lui Allah, cu atât mai mult cu cât acel loc era o oază deosebit de rară într-o regiune aridă şi muntoasă.
După aceea erau din nou adormiţi cu pastă de haşiş şi readuşi în punctul de plecare, în vechile lor zdrenţe, Bătrânul Muntelui le declara atunci că, graţie puterilor sale, au avut şansa să guste pe furiş din Paradisul lui Allah. Depindea numai de ei pentru a se întoarce definitiv acolo, murind ca nişte războinici! Cu zâmbetul pe buze, numiţii fidawis plecau cu docilitate să omoare viziri şi sultani. Arestaţi, ei mergeau la supliciu în extaz.
Numai preoţii haşişini din eşalonul superior (al şaselea grad) cunoşteau secretul falselor grădini ale lui Allah.
Secta s-a ocupat mai întâi de propriile interese, promovând mesajul lui Hasan i-Sabbah. Apoi Bătrânii Muntelui au constatat că zbirii lor fanatizaţi puteau să le aducă şi mai mult. Astfel, le-au închiriat serviciile celor care plăteau mai bine. Asasinii se repezeau să se ofere voluntari când şeful îi întreba: „Care dintre voi vrea să mă scape de cutare sau cutare?” Astfel au pierit, printre alţii, poeta Açma, fiica lui Marwan, care îndrăznise să-i vorbească de rău pe aliaţii lui din Medina, aliaţi care au apelat imediat la braţul mercenarilor haşişini.
Fortăreaţa Alamut a fost cucerită în 1253 de marele han mongol Hulagu, general al marelui han chinez Mongkha. Zadarnic au cerut asasinii sprijinul sultanilor pe care-i ajutaseră, aceştia s-au ferit să intervină, mulţumiţi să scape de asemenea elemente periculoase.
Haşişinii masacraţi au putut constata că nu cunoscuseră decât un surogat de Paradis. O lume artificială, fabricată de oameni pentru a-i înşela.


170 – TEOLOGIE CORANICĂ

„Dumnezeu le-a atribuit acestora un rang mai înalt decât celorlalţi. El le-a făcut promisiuni frumoase tuturor, dar le-a hărăzit luptătorilor o recompensă mult mai mare decât celor care rămân la vetrele lor.”
(Coran, surata IV, 97)


172 – POVESTE HASSIDICĂ

Copilul se uita la bătrânul care dansa şi părea că dansează pentru veşnicie.
- Bunicule, de ce dansezi aşa?
- Vezi tu, copile, omul e ca un titirez. Nu-şi atinge demnitatea, nobleţea şi echilibrul decât în mişcare. Omul se face destrămându-se, să nu uiţi niciodată asta.

Thanatonauţii - Moartea, această necunoscută (Francis Razorbak) part. IV

115 – MITOLOGIE MESOPOTAMIANĂ

„Am cutreierat toate ţările
Am trecut toţi munţii abrupţi.
Am traversat toate mările
Şi n-am găsit nicăieri fericirea.
M-am condamnat la o viaţă de mizerie
Şi toată fiinţa mea s-a umplut de durere.”
(Epopeea lui Ghilgameş)


117 – ÎNVĂŢĂTURĂ YOGA

Patru comportamente interioare definesc ignoranţa şi suferinţele oamenilor:
- Sentimentul de individualitate. În faţa succesului: „Sunt inteligent.” În faţa eşecului: „N-am să reuşesc niciodată.”
- Ataşamentul faţă de plăcere: singurul scop fiind căutarea mulţumirii permanente.
- Complacerea în deprimare: obsesia unor amintiri nefericite care îndeamnă la răzbunare şi la opoziţie faţă de anturaj.
- Teama de moarte: nevoia bolnăvicioasă de a se crampona de propria existenţă,dovadă a individualităţii. În loc să accepte să trăiască până la moarte profitând de această viaţă pentru a-şi dezvolta mai armonios fiinţa.


120 – FILOZOFIE JAPONEZĂ

Naoshige a zis:
„Calea samuraiului e formată din pasiunea pentru moarte.
Dacă un om e stăpânit de o astfel de pasiune, zece oameni nu vor fi în stare să-i vină de hac.
Trebuie să fii cuprins de fanatism şi de pasiune pentru moarte ca să săvârşeşti fapte de vitejie. Dacă te laşi câştigat de discernământ, e prea târziu ca să mai foloseşti această forţă. Conform căii samuraiului, loialitatea şi mila filială sunt de prisos, singura care contează e pasiunea morţii. Loialitatea şi mila filială vor veni ele singure după aceea în sufletul lui.”


122 – ÎNVĂŢĂTURĂ YOGA

Cum să înveţi să meditezi:
- disciplinându-ţi corpul şi antrenându-l să stea nemişcat;
- disciplinându-ţi respiraţia;
- disciplinându-ţi mintea.
Este destul să te izolezi într-o încăpere, să te aşezi într-o poziţie confortabilă şi să-ţi fixezi gândirea asupra unui punct situat între sprâncene.
Atunci se vor şterge toate gândurile parazite. Mintea îţi va deveni liberă, gata să asculte lumea din jur. Vei putea să faci deosebirea între ce eşti tu şi ce aparţine lumii. Eul tău va fi pregătit să iasă din corp şi să viziteze universul.
(Tehnică de meditaţie Raja yoga)


125 – FILOZOFIE CREŞTINĂ

„Şi aşa cum spiritul, căzut în sclavia trupului, merită să fie numit carnal, tot aşa şi corpul merită pe bună dreptate să i se spună spiritual când se supune perfect spiritului.”
(Ieronim, Comentariu la Cartea lui Isaia)


129 – MITOLOGIE CREŞTINĂ

„Mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e cleştarul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului,
Şi în mijlocul pieţii din cetate, de o parte şi de alta a râului creşte pomul vieţii făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor.”
(Apocalipsa după Ioan, 22)


131 – MITOLOGIE IUDAICĂ

Când Adam a apărut pe pământ, a fost foarte surprins în prima zi că lumina se schimba. Când soarele a scoborât şi întunericul a pus stăpânire pe cer, Adam a crezut să totul se terminase. Vieţii lui li lumii le venise sfârşitul. „Nenorocite mie!” a exclamat el. „Fără îndoială că am păcătuit dacă lumea se întunecă astfel. Acum ne vom întoarce în haosul de la început. Asta e moartea la care mă condamnă Cerul.” Nu a mai pus nimic în gură şi a plâns toată noaptea.
Dar în zori a strigat: „Ăsta e mersul lumii! Se întunecă, apoi se luminează din nou.” Atunci, bucuros la culme că acum ştia că nu se terminase totul, Adam s-a ridicat, a făcut rugăciuni şi a adus ofrande Domnului.


133 – ASTROLOGIE

Pentru a evolua, destinul omului trebuie sp treacă prin cele douăsprezece semne ale zodiacului. După unele tradiţii orientale, omul trebuie să se încarneze de cel puţin douăsprezece ori în fiecare din aceste semne, în total de o sută patruzeci şi patru de ori. Asta fiind cifra minimă. În felul acesta va face turul ascendentelor fiecărui semn şi va cunoaşte toate tipurile de personalitate posibile în cursul unei vieţi omeneşti. Pentru a merita să devii un spirit pur, este indispensabilă experimentarea tuturor formelor de caracter, a tuturor formelor de existenţă.
Dar o sută patruzeci şi patru de reîncarnări nu sunt suficiente pentru majoritatea fiinţelor. Buddha ar fi cunoscut cinci sute înainte de a întelege lumea şi cei mai mulţi dintre noi se situează undeva între o mie şi două mii de reîncarnări.
Astrologia afirmă că cele douăsprezece semne ale zodiacului sunt comparabile cu cele douăsprezece ore înscrise pe cadranul unui orologiu. Acul cel mare indică semnul zodiacal, iar minutarul indică ascendentul. Împreună, aceste două semne determină condiţia de împlinit în reîncarnarea noastră prezentă.
În ce oră a vieţii noastre „totale” ne aflăm?


135 – MITOLOGIE CELTICĂ

Conform mitologiei celtice, triburile Thuata din Dänann, triburi hărăzite zeiţei Dana, au dat fuga din insulele nordice ale Lumii şi au invadat Irlanda. Ele s-au luptat cu zeii-demoni Fomoire, având un singur ochi şi un singur membru. Aceştia au fost nevoiţi să se refugieze în adâncuri: lacuri, prăpăstii, puţuri. Trăiau în lumea de jos, un univers paralel pe care-l numeau Si (pacea) sau căruia îî mai spuneau şi Tir na nog (Pământul tinerilor). De acolo i-au ajutat pe oameni să se dezvolte. Unui druid venit să-i consulte, ei i-au dat cele patru talismane magice: cazanul cu dagda, care satură pe oricine ar gusta din el, lancea lui Lug, care ucide chiar dacă doar l-a atins uşor pe duşman, sabia lui Nuada care-l face invincibil pe posesor şi piatra lui Fàl care, prin „strigătul” ei, confirmă regalitatea celui care-şi aşează picioarele pe ea.


138 – ÎNVĂŢĂTURA YOGA

Corpul omenesc este format din şapte chakras care sunt nişte puncte de energie.
Prima chakra: situată deasupra organelor sexuale, a coccisului şi a anusului. În stare bună, ea furnizează o energie vitală.
A doua chakra: situată chiar sub buric. În stare bună, ea conferă putere de a acţiona.
A treia chakra: situată în partea de jos a plexului solar. În stare bună, ea dă voie energiilor terestre şi cosmice să iradiez corpul.
A patra chakra: situată în centrul plexului solar. În stare bună, ea permite să te simţi în voia ta.
A cincea chakra: situată în partea de jos a gâtului. În stare bună, ea permite o comunicare excelentă.
A şasea chakra: situată între sprâncene. În stare bună, ea permite să-ţi simţi energia interioară şi conferă clarviziune.
A şaptea chakra: situată în mijlocul calotei craniene. În stare bună, ea permite perceperea instantanee a lucrurilor esenţiale.
(Percept din învăţătura Hatha yoga)

Thanatonauţii - Moartea, această necunoscută (Francis Razorbak) part. III

87 – FILOZOFIE IUDAICĂ

„Viaţa ne obişnuieşte cu moartea prins somn,
Viaţa ne avertizează că există o alta viaţă prin vis”
(Éliphas Lévi)


89 – MITOLOGIE AUSTRALIANĂ

Mitologia aborigenilor din Austria îl evocă pe Numbakulla, „Cel-ce-Există-Veşnic”, apărut din nimic. Numbakulla este o fiinţă venită de nicăieri care s-a ivit brusc pe pământul gol. S-a îndreptat spre nord şi l-a trecerea lui s-au născut munţii, fluviile şi apoi plantele şi animalele.
În timp ce mergea, răspândea copii-spirite care sunt suflete nemuritoare ieşite din corpul lui. Într-o grotă a gravat nişte semne sacre, numite Tjurunga, înzestrate cu puterea de a emite energie. Primul Strămoş s-a născut din unirea unui Tjurunga cu un copil-spirit.
Alţi strămoşi s-au născut după aceea în acelaşi fel şi şi-au luat sarcina să-i educe pe primii oameni.
Într-o zi, Numbakulla a înfipt un stâlp în mijlocul unui teren. L-a uns cu sânge, înainte de a se căţăra pe el, apoi i-a făcut semn Primului Strămoş să-l urmeze. Dar pentru că sângele făcuse stâlpul prea alunecos, Strămoşul a căzut la pământ.
Aşa că Numbakulla a ajuns singur în cer şi a tras stâlpul după el.
Nu a mai fost văzut niciodată.
Oamenii ştiu de atunci că au pierdut nemurirea pentru totdeauna. Stâlpul sacru rămâne axa în jurul căreia se roteşte ordinea pe pământ, aşa cum a vrut Numbakulla.


91 – MITOLOGIE TIBETANĂ

„Şi mai află că:
În afara halucinaţiilor tale
Nu exită nici Stăpân judecător al morţilor
Nici demoni,
Nici învingători ai morţii, Majusri.
Înţelege asta şi eliberează-te.”
(Bardo Thödol Cartea tibetană a morţilor)


96 – FILOZOFIE JAPONEZĂ

„Moartea este calea samuraiului. Dacă trebuie să alegi între viaţă şi moarte, alege fără ezitare moartea. Nimic nu e mai simplu. Adună-ţi curajul şi acţionează. După unii, a muri fără a-ţi îndeplini misiunea ar fi zadarnic. Asta e o falsificare a eticii samurailor, care trădează caracterul interesat al negustorilor aroganţi din Osaka.
Într-o astfel de situaţie, devine aproape imposibil să faci alegerea cea bună. Cu toţii preferăm să trăim.
Nimic mai natural atunci decât să cauţi un motiv pentru a supravieţui. Dar cel care va alege să trăiască în continuare, deşi şi-a ratat misiunea, acela îşi va atrage dispreţul pe care îl merită laşii şi mizerabilii
(Hagakure, Codul de onoare al samuraiului, secolul al XVII-lea)


99 – MITOLOGIE KENYANĂ

Pentru indigenii bantu, la început omul a fost nemuritor. Pentru a-i consfirma acest lucru, Dumnezeu a trimis la el un cameleon. Apoi, gândindu-se mai bine, Dumnezeu s-a răzgândit şi a trimis un al doilea mesager, de data asta o pasăre, pentru a-l informa că, nici vorbă, omul trebuia să moară.
Cameleonul sosise cu mult înaintea păsării. Din nefericire, el se bâlbâia şi încă nu-şi terminase de transmis mesajul către oameni. Pasărea n-a avut deci nici o dificultate de a-l transmite pe-al ei: oamenii vor muri şi niciodată nu se vor mai întoarce pe pământ într-o formă asemănătoare cu cea pe care au avut-o în cursul vieţii precedente.


101 – MITOLOGIE VEDICĂ

Păşeşte, păşeşte înainte pe căile străvechi, pe care au apucat primii mei părinţi! Îi vei vedea pe cei doi regi, Yoma şi zeul Varuna, cărora le place ritualul funebru.
(Rig-Veda X, 14)


104 – MITOLOGIE CHINEZĂ

„În îndepărtata insulă Ku-chee, trăiesc nişte oameni transparenţi, albi ca zăpada, proaspeţi ca nişte copii. Nu consumă nici un fel de aliment, dar aspiră vânt şi beau rouă. Se plimbă prin spaţiu, norii le servesc drept care şi nişte dragoni drept bidivii. Nu le pasă de boli sau de musoni. Sunt indiferenţi la toate. Un potop universal nu i-ar îneca. Un incendiu mondial i-ar cruţa. S-au ridicat deasupra a toate. Se înalţă în aer de parcă ar urca nişte trepte şi se întind în gol ca pe un pat. Zborul sufletului lor îi poartă peste tot.”
(Zhuang Zi)


106 – MITOLOGIE AMERINDIANĂ

Tricksterul, sau zeul Coiot, este unul dintre personajele cele mai ciudate din mitologia indienilor din America de Nord. Clovn cinic şi totodată zeu defrânat şi ucigaş, este reprezentat deseori cu un penis enorm şi intestinele înfăşurate în jurul corpului.
În glumele indiene, zeul Coiot joacă uneori un rol comic. Marele Spirit îi permite în general să comită toate prostiile şi tot răul pe care-l doreşte, apoi intervine şi aranjează lucrurile. De cele mai multe ori, Tricksterul îşi închipuie că face rău, dar, în realitate, faptele lui stârnesc efecte exact contrare celor pe care le prevăzuse. De aceea, Tricksterul, micul diavol rival al marelui Spirit, se dovedeşte a fi mai puţin malefic decât s-ar fi crezut.


108 – MITOLOGIE SUD-AFRICANĂ

Pe vremea când toate animalele erau incă nişte fiinţe omeneşti, a fost odată un iepuraş care plângea moartea mamei sale.
Luna a coborât să-l consoleze: „Nu te mai necăji, mama ta se va întoarce. Vezi, chiar şi eu apar, dispar, se crede că am murit, dar totdeauna reapar. Tot aşa se va întâmpla şi cu mama ta.”
Iepuraşul n-a crezut-o. Ba chiar s-a bătut cu luna ca să fie lăsat să plângă în pace. A zgâriat-o atât de tare încât şi acum i se mai vede urma. Atunci luna s-a supărat şi i-a spart buza: „Dacă-i aşa şi iepurele nu mă crede, nu va renaşte ca mine, luna, ci va rămâne mort.”
Iar pe iepure, care în realitate era o fiinţă omenească, ea l-a transformat într-un animal fricos numai bun de vânat. Dar o anumită parte a iepurelui nu trebuie mâncată, căci acea parte aminteşte că el a fost cândva o fiinţă omenească.


113 – POEZIE ITALIANĂ

„Iar Cerber, fiară hâdă, sub puhoi,
din trei gâtlejuri latră cu mânie
pe cei ce zac în ploaie şi noroi.

Un pântec larg, o coamă cenuşie
şi ochi aprinşi el are, ca tăciunii
şi gheare lungi cu care morţii sfâşie.

Toţi urlă-n ploaie precum urlă câinii
şi se sucesc de parc-ar fi.n frigare
ferind o rană la-adăpostul rănii.

Când Cerber, râma, ne zări-n ninsoare
căscă trei guri şi colţi de fiară scoase,
cutremurat din cap până-n picioare.”
(Dante, Divina Comedie, cântul şase)

Thanatonauţii - Moartea, această necunoscută (Francis Razorbak) part. II

56 – MITOLOGIE MESOPOTAMIANĂ

În mitologia mesopotamiană, ţara morţilor se numeşte „ţara ne-întoarcerii”. Cântec:

Cei care ajung acolo nu mai primesc lumină.
Praful şi pământul sunt singura lor hrană.
Sunt înveşmântaţi aidoma păsărilor.
Praful acoperă totul, uşi şi zăvoare.

Într-o zi, frumoasa Iştar, zeiţa dragostei, a coborât în Infern. Regina Ereshkigal a ordonat paznicului s-o trateze după vechile datini. De fiecare dată când zeiţa va trece printr-una din cele şapte porţi ale Infernului, i se vor lua mai întâi rochia şi coroana, apoi cerceii, colierelem pectoralul, centura, brăţările, inelele de la gleznă şi în sfârşit restul de haine de pe ea. Aşa că Iştar a ajuns goală în faţa reginei Ereshkigal, care i-a aplicat cele şaizeci de torturi pe diferite părţi ale corpului.
Totuşi, oamenii au fost cei care au suferit din cauza acestei captivităţi căci, fără Iştar, pământul îşi pierduse fertilitatea. Cântec:

De când Iştar a coborât în ţara ne-întoarcerii,
Taurul nu mai fecundează vaca, bărbatul nu se mai împerechează cu femeia.

Oamenii au trimis un eunuc la Ereshkigal. Când i-a cerut voie să bea din burduful cu apa vieţii, ea l-a blestemat. Cântec:

Hrana ta va fi scursoarea din canalele Cetăţii,
Vei sta numai la umbra meterezelor
Vei locui pe pragul caselor
Iar beţivii şi însetaţii te vor lovi peste obraz.

S-ar părea că eunucul fusese trimis în Infern pentru a fi schimbat acolo cu Iştar. În acel loc, sterilitatea putea deci să fie schimbată cu fertilitatea. În fapt, după un anumit timp, Ereshkigal a poruncit ca Iştar să fie stropită cu apa vieţii, apoi condusă la porţile Infernului. Pe măsură ce trecea prin cele şapte porţi în sens invers, toate bunurile îi erau înapoiate. Şi în felul acesta lucrurile au revenit la normal pe Pământ.


59 – MITOLOGIE TIBETANĂ

După spusele tibetanilor, panteonul budismului e populat cu nouă grupe de demoni:
1. God-sbyn: Paznicii templelor. Ei se află la originea marilor epidemii.
2. Bdud: Demonii din sferele înalte. Pot să ia formă de peşti, de păsări, de iarbă sau de pietre. Şeful lor sălăşuieşte într-un castel negru cu noua etaje.
3. Srin-po: Căpcăuni gigantici.
4. Klu: Divinităţi ale Infernului având formă de şarpe.
5. Btsan: Zei care trăiesc în ceruri, în păduri, în munţi şi în gheţari.
6. Lha: Divinităţi cereşti de culoare albă. Binevoitoare şi carese consideră că stau pe umerii tuturor.
7. Dmu: Demoni răi.
8. Dre: Mesagerii morţii, consideraţi deseori drept răsounzători pentru bolile mortale. Toate relele care li se întâmplă omaneilor sunt provocate de aceşti Dre.
9. Gan-dre: Grup de divinităţi răufăcătoare.


61 – MITOLOGIA INDIENILOR CHIPPEWA

Indienii chippewa, care trăiesc în statul Wisconsin, foarte aproape de Lacul Superior, cred că după moarte viaţa continuă exact ca înainte, fără sfârşit şi fără nici un progres într-un sens sau altul. Mereu acelaşi film care se repetă, fără obiectiv, fără morală, fără sens.


66 – MITOLOGIA CELTICĂ

Conform mitologiei celtice, lumea cealaltă este un ţinut misterios care nu cunoaşte nici moarte, nici muncă, nici iarnă. E populat de zei, de spirite şi de oameni veşnic tineri. Galii numeau această ţară ANNWN. Acolo se afla cazanul învierii şi cazanul abundenţei. Cazanul învierii îi reînvie pe războinicii morţi, iar cel al abundenţei furnizează substanţa care-i va face veşnici pe cei care o consumă.
Pentru gali şi irlandezi, ANNWN, lumea cealaltă, e înzestrată cu aceeaşi realitate ca lumea materială. Câteva practici magice sunt deci de ajuns pentru a trece dintr-una în alta.


71 – MITOLOGIE GREACĂ

Rămas mort pe câmpul de luptă, Er pamfilianul s-a pomenit într-o încăpere cu patru deschizături: două spre cer, douăa spre Pământ. Sufletele virtuoase urcau spre cer. Umbrele coborau spre Pământ. Sufletele criminale coborau printr-o deschizătură şi pe cealaltă urcau sufletele acoperite de praf.
Er a văzut pedepsele aplicate celor răi. A ajuns în locul minunat unde se înalţă coloana care este axa lumii. Însoţit de alte suflete, el a mers la Cethe unde curge fluviul Ameles, ale cărui ape aduc uitarea.
S-a auzit un huruit mare şi Er a revenit la viaţă pe rugul funerar, spre marele regret al celor care-l înconjurau. A povestit că a fost în ţara morţilor şi s-a întors de acolo nevătămat. Nimeni nu i-a crezut spusele. Toţi i-au întors spatele cu ciudă.


73 – MITOLOGIA INDIENILOR DIN AMAZONIA

Pe vremuri oamenii nu mureau.
Totuşi într-o zi, o fată tânără s-a întâlnit cu zeul Bătrâneţii şi acesta şi-a schimbat pielea ridată cu a ei, care era suplă şi catifelată.
De atunci oamenii îmbătrânesc şi mor.


75 – MITOLOGIE GROENLANDEZĂ

Pentru populaţia Groenlandei, paradisul se situează pe fundul oceanului. Acolo domneşte vara veşnică a soarelui de la miezul nopţii. Cei care au trudit din greu pe lumea aceasta pot în sfârşit să se odihnească şi să se bucure de rodul muncii lor. Acolo este un ţinut al abundenţei, de unde nu lipsesc nici câinii, nici renii, nici peştii, nici urşii. Focile sunt gata fierte şi bune de mâncat.


77 – MITOLOGIA BIBLICĂ

Conform Bibliei, viaţa lui Adam a cunoscut douăsprezece etape:
În primul ceas, s-a adunat ţărâna.
În ceasul al doilea, ţărâna s-a transformat într-o masă informă.
În ceasul al treilea, i-au fost modelate membrele.
În ceasul al patrulea, i-a fost insuflat un suflet.
În ceasul al cincilea, s-a ridicat în picioare.
În ceasul al şaselea, a ştiut să distingă ce se afla în jurul lui.
În ceasul al şaptelea, a primit-o pe Eva drept tovarăşă.
În ceasul al optula, au urcat doi într-un pat şi au coborât patru.
În ceasul al nouălea, a primit ordin să nu mănânce din pomul cunoaşterii.
În ceasul al zecelea, a comis greşeala.
În ceasul al unsprezecelea, a fost judecat.
În al doisprezecelea ceas, a fost izgonit din grădina Raiului.


81 – MITOLOGIE SCANDINAVĂ

Balder era un zeu scandinav binevoitor. Fiu al lui Odin, el era bine cunoscut pentru mila şi frumuseţea sa. Într-o noapte şi-a visat propria moarte. Zeii au fost cuprinşi de o mare îngrijorare, iar mama lui, zeiţa Frigg, i-a constrâns aproape pe toţi şi pe toate să nu-i dăuneze în veci fiului ei. Ea a pus pământul, fierul, pietrele, copacii, bolile, păsările, peştii, şerpii şi toate animalele să facă jurământ de bunăvoinţă.
Constatând că Balder era de-acum invulnerabil, zeii s-au amuzat aruncând în el cu tot felul de obiecte periculoase, care însă nu l-au rănit.
S-a întâmplat totuşi ca, gelos pe puterea lui Balder, răutăciosul zeu Loki să se deghizeze în femeie şi să se ducă la Frigg pentru a-i smulge secretul. Astfel a afla că zeiţa neglijase să ceară jurământul unei plante numite Mistilteinn, căci o considera prea şubredă şi fragilă ca să-i poată face fiului ei vreun rău. Loki l-a convins atunci pe Hödr, zeul orb, să ia această plantă şi să-l lovească pe Balder. Îndrumat de Loki, Hödr l-a rănit mortal pe Balder, căci planta se transformase în suliţă. Loki a anunţat apoi că nimeni nu scapă de moarte, chiar şi atunci când e binecuvântat de zei.


83 – MITOLOGIE PERSANĂ

„Peştele îi spune raţei în tigaie:
« Crezi că într-o zi apa râului va curge invers? »
Şi raţa i-a răspuns: « Când vom fi friptură,
Ce importanţă mai are dacă lumea va fi o mare sau un miraj? »
De la Pământ la Saturn,
Am rezolvat toate problemele,
Am evitat capcanele şi ambuscadele,
Am desfăcut fiecare nod, în afară de cel al morţii.”
(Omar Khayyām (1050-1123), Rubai Yat)

Thanatonauţii - Moartea, această necunoscută (Francis Razorbak) part. I

14 – MITOLOGIE MESOPOTAMIANĂ

„Încotro te duci, Ghilgameş?
Viaţa veşnică pe care o cauţi
N-o vei găsi niciodată.
Când zeii i-au creat pe oameni
Ei le-au hărăzit moartea
Iar viaţa veşnică
Au păstrat-o pentru ei.”
(Epopeea lui Ghilgameş)


22 – FILOZOFIE PASCALIANĂ

„Nemurirea sufletului este atât de importantă pentru noi, ne priveşte atât de profund, încât trebuie să-ţi fi pierdut orice sentiment ca să nu-ţi pese ce se întâmplă cu sufletul.
Prima noastră datorie şi interesul nostru cel mai mare este să ne lămurim asupra acestui lucru de care depinde întreaga noastră comportare.
Şi de aceea, în cazul celor care nu sunt convinşi de asta, fac o mare diferenţă între cei care se străduisc din toate puterile să se instruiască în această privinţă, şi cei care trăiesc fără să-şi dea nici o osteneală şi fără să se gândească la aşa ceva.
Neglijarea unei probleme care-i priveşte pe ei înşişi, identitatea lor, tot ce înseamnă ei, mai mult mă irită decât mă înduioşează. Mă uimeşte şi mă înspăimântă: e un monstru pentru mine. Nu spun asta mânat de zelul pios al unei evlavii spirituale. Dimpotrivă, cred că trebuie să avem acest sentiment determinaţi de principiul interesului uman.”
(Blaise Pascal)


25 – MITOLOGIE LAPONĂ

Pentru laponi, viaţa este o pastă moale care acoperă scheletele. Sufletul nu se află decât în oasele acestui schelet.
De aceea, când prind peşte, au mare grijă să scoată carnea de pe el fără să-i rupă nici cel mai mic os. Apoi aruncă tijele osoase chiar în locul unde au prins peştele viu. Sunt convinşi că Natura va avea grijă să le îmbrace din nou şi, când vor reveni, peste câteva zile, câteva săptămâni sau luni, îi va aştepta acolo o nouă hrană proaspătă.
Pentru ei, carnea nu este decât un simplu ornament în jurul oaselor impregnate de adevăratul suflet. Acelaşi respect pentru schelet îl întâlnim şi la mongoli şi la iakuţi, care se străduiesc să reconstituie complet, ridicaţi pe labele din spate, urşii pe care i-au ucis. Şi ca să nu rupă oasele delicate ale craniului, renunţă să mai mănânce creierul, care e totuşi considerat o delicateţe.


27 – MITOLOGIE HINDUSĂ

„Cei care cunosc şi ceilalţi care, în pădure, ştiu că a crede e adevărul, aceia intră în flacără, din flacără în zi, din zi în cele două săptămâni luminate, din cele două săptămâni luminate în cele şase luni în timpul cărora soarele urcă spre nord, din aceste luni în lumea zeilor, din lumea zeilor în soare, din soare în regiunea fulgerelor. Când au ajuns în regiunea fulgerelor, apare o fiinţă spirituală care îi duce în lumile Brahmanului. În aceste lumi, ei locuiesc depărtări de nepătruns. Pentru ei nu mai există întoarcere aici pe pământ.”
(Brhadaranzaka-upanişad)


36 – MITOLOGIE AZTECĂ

La azteci, nu meritele dobândite în timpul vieţii terestre determină existenţa în lumea cealaltă, ci împrejurările în care s-a petrecut moartea.
Cel mai bine este să mori în luptă. Astfel aceşti Quanteca (soţii Vulturului) vor ajunge in Tonatiuhichan, paradisul oriental unde defunctul va sălăşui alături de zeul războiului.
Moartea prin înec sau în urma unei boli legate de apă (precum lepra) duce la o călătorie spre Tlalocan, paradisul lui Tlaloc, zeul ploii.
Cei care n-au fost recunoscuţi de vreun zeu ajung în Mictlan, un loc infernal unde suportă patru ani de încercări înaintea descompunerii finale.
E ţinutul lui Mictlantecuhtli, lumea subterană. Acolo se pătrunde prin caverne. Sufletul trebuie să treacă prin opt popasuri subterane înainte de a ajunge la cea de a noua lume.
Primul obstacol: Chicnahuapan, un curs de apă pe care mortul trebuie să-l treacă agăţat de coada unui câine roşu sacrificat în prealabil pe mormântul lui. Animalele sacrificate cu ocazia funeraliilor servesc ca psihopompe, adică îndrumă sufletele prin ţara morţilor.
Al doilea obstacol: doi munţi care se ciocnesc şa intervale neregulate.
Al treilea obstacol: urcarea unui munte pe cărări abrupte pline de pietre ascuţite.
Al patrulea obstacl: să suporte un vânt obsidian, o furtună rece ca gheaţa care duce cu ea pietre lungi şi ascuţite.
Al cincilea obstacol: să treacă prin drapele gigantice fluturând în vânt, înşirate cât vezi cu ochii.
Al şaselea obstacol: să îndure un tir de săgeţi care încearcă să-l străpungă pe defunct.
Al şaptelea obstacol: atacul masiv al unor animale feroce care vor să-i înghită inima.
Al optulea obstacol: un defileu îngust în care mortul riscă să se prăbuşească.
În sfârşit, a meritat să ajungă la descompunere.


41 – MITOLOGIE AMAZONIANĂ

Principalul creator al lumii a hotărât cândva să-i facă pe oameni nemuritori. Şi le-a poruncit: „Duceţi-vă pe malul fluviului. Veţi vedea trecând trei pirogi. Să nu cumva să le opriţi pe primele două. Aşteptaţi-o pe a treia şi îmbrăţişaţi Spiritul care se află în ea.”
În faţa primei pirogi, încărcată cu carne stricată, plină de viermi şi emanând mirosuri dezgustătoare, indienii s-au tras înapoi scârbiţi. Dar când a apărut a doua, au văzut un mort cu formă omenească şi s-au repezit să-l consoleze. Când, în a treia barcă, a apărut Spiritul Principiului Creator, era prea târziu. El a constat cu groază că oamenii îmbrăţişaseră moartea. Prin urmare, aleseseră.


43 – FILOZOFIE BUDISTĂ

„Ce credeţi o discipoli că este mai mult:
Apa marelui ocean sau lacrimile pe care le-aţi vărsat în timp ce rătăceaţi în acel lung pelerinaj, trecând din alte naşteri în alte morţi,
Uniţi cu ceea ce detestaţi,
Despărţiţi de ceea ce iubeaţi?
Astfel, vreme îndelungată aţi suferit necazurile, nenorocul, durerea şi aţi hrănit pământul cimitirelor,
Destul de multă vreme pentru a fi osteniţi de existenţă,
Destul de multă vreme pentru a dori să scăpaţi de ea.”
(Discursul lui Buddha)


47 – FILOZOFIE CHINEZĂ

„Vrei să trăieşti cum se cuvine? Învaţă mai întâi să mori.”
(Confucius)


49 – MITOLOGIE MAYA

La mayaşi, moartea însemna plecarea spre Infern, un infern numit Mitnal. Acolo demonii torturau sufletul prin frig, foame, sete şi mizerie.
Mayaşii se dotaseră cu nouă seniori ai nopţii, corespunzând cu siguranţă celor nouă popasuri subterane ale aztecilor.
Sufletul mortului trebuie să treacă cinci fluvii de sânge, de praf şi de spini. Ajuns la o răspântie, înfrunta încercarea caselor: casa de umbră, casa cuţitelor, casa frigului, casa jaguarilor şi casa vampirilor.


54 – MITOLOGIE NIPONĂ

Japonezii numesc ţara morţilor Yomi. Se spune că zeul Izanagi a plecat într-o zi în ţara Yomi în căutarea surorii sale, Izanami, care îi era şi soţie. După ce a găsit-o, a rugat-o să se reîntoarcă în lumea celor vii. „Oh, soţul meu, de ce vii atât de târziu? a răspuns zeiţa. Am gustat din bucatele gătite la cuptorul zeilor din Yomi şi de acum înainte sunt a lor. Totuşi voi încerca să-i conving să mă elibereze. Între timp tu roagă-te şi mai ales nu mă privi.”
Dar Izanagi dorea să-şi revadă sora-soţie. Trecând peste ce-i ceruse ea, el şi-a luat pieptenele, s-a servit de el ca de un instrument pentru a-şi rupe un dinte, apoi a transformat acest dinte într-o torţă pe care a aprins-o. Atunci a putut s-o zărească pe Izanami. A descoperit un cadavru mâncat de viermi, pe care puseseră stăpânire cele opt divinităţi ale tunetului. Înspăimântat, a fugit strigând că nimerise din greşeală într-un loc al ororii şi putreziciunii. Furioasă că o ia la sănătoasa fără să o aştepte, Izanami s-a considerat umilită. Ea a trimis harpiile hidoase din Yomi pe urmele lui Izanagi, dar el a reuşit să scape.
Izanami a pornit ea însăşi în urmărirea lui. Izanagi i-a întins o cursă într-o grotă. În momentul în care cele două divinităţi trebuiau să pronunşe fraza de divorţ, Izanami a declarat: „În fiecare zi voi sugruma o mie de persoane din ţara ta ca să te fac să plăteşti pentru crima făptuită.” „Iar eu voi face să se nască o mie cinci sute de persoane”, i-a răspuns el fără să se piardă.

De la mitologie la S.F.

Recunosc că în şcoala generală am luat contact cu literatura S.F. prin intermediul "Planetei celor doi sori" de Horia Aramă. Şi cu aceeaşi uşurinţă şi fără a-mi fi ruşine, recunosc că nu am înţeles mare brânză şi nici nu mi-a plăcut într-un mod deosebit. Şi totuşi - acum îmi plac S.F.-urile, iar pasiunea aceasta a devenit arzătoare din momentul în care am terminat de citit "Thanatonauţii" de Bernard Werber. Însă ce m-a atras la cartea aceasta nu a fost doar povestea în sine, ci micile adăugiri dintr-un studiu - "Moartea, această necunoscută" - de Francis Razorbak, tatăl unuia dintre personaje. Neavând de unde să cumpăr cartea - apărută la Editura Nemira în '96, fără a mai fi editată de atunci şi fără a o găsi la minunatul anticar din oraş şi nici pe net (ce-i drept, am găsit-o la anticarele din Bucureşti, dar bătea vântul prin buzunare) -, am luat-o de vreo trei-patru ori de la bibliotecă ca să scot toate extrasele acelea din mitologiile şi filosofiile lumii, în mare parte legate de moarte.
O să încerc să le pun pe toate (în caz că mai e cineva interesat de ele - da, Andrada, ştiu că tu), pe parcursul a mai multor posturi, fiind destule.

La final, neavând legătură cu S.F.-ul, şi nici cu mitologia prea mult, recomand serialul Merlin, pe care l-am vizionat de curând fiind izolată în casă din pricina unei minunate gripe şi a unei minunate anemii, care mi-a agravat toată starea. Are un sezon încheiat, iar al doilea e în proces de ...producere. E destul de captivant pentru cei cărora le plac poveştile cu magie & co., şi chiar şi pentru fanii legendei regelui Arthur, deşi se abate de la aceasta destul de mult.

Ca de obicei, fără nume...

Nu mai ştiu când a fost, dar un lucru ţin minte exact. Era o noapte geroasă, în care zăpada cădea din plin. În camera semiobscură, luminată doar de reclama de pe clădirea alăturată, era un aer închis, de tutun stătut, un aer masculin, în care nu plutea deloc amprenta vreunei femei. Pâlpâirea umbrelor îmi aminteau de camerele de hotel americane. Pff…niciodată nu le-am suferit.
Pe pielea mea, simţeam cum aluneca trupul său îmbătrânit şi asudat. Tinerele, adolescentele în special, au o multitudine de vise şi de fantezii. Uneori, ar fi bine să rămâne doar la stadiul acesta. Fiecare rid al corpului său îmi adâncea starea de scârbă, fiecare cută mai groasă a pielii mă făcea să mă simt batjocorită. Mâna aspră pe trupul meu, respiraţia lui prea gravă, totul contribuia la căderea mea în agonie. Cât mi-aş fi dorit să mă ridic, să înfig un pumnal adânc în carnea flască de pe abdomen, de două, de trei, de infinite ori, să alung starea de scârbă care mă cuprinsese cu atâta putere. Eram rigidă şi-mi muşcam buzele obsesiv, înghiţindu-mi lacrimile. Mă simţeam pângărită de trupul acela prea bătrân pe care singură îl ademenisem în intimitatea mea, în ungherele neprihănite de nimeni până atunci.
Când închideam ochii, mă simţeam eliberată de trupul acela greoi, care miroase a vechi, a trecut. Când îi deschideam, mă simţeam de parcă îngurgitam bucăţi din propriul meu trup.
Trecându-şi palma rece pe sânii mei fragezi, trupul mi s-a strâns convulsiv. El s-a ridicat, şi-a învelit trupul în aşternut şi s-a aşezat pe marginea patului. Eu stăteam goală, ghemuită, strângându-mi genunchii la piept, lăsând fiecare vertebră să se afunde în întunericul camerei. Şi-a aprins o ţigară cu cel mai firesc gest, a zâmbit sardonic şi mi-a zis să plec. Glasul lui nu trăda nimic. Era atât de gol, încât aveam senzaţia că întreg sufletul are ecou în el.
M-am ridicat, mi-am pus repede tricoul şi blugii de teamă ca nu cumva să-mi surprindă goliciunea trupului. M-am încălţat şi, ca scăpată din Infern, am fugit prin zăpada proaspăt aşternută către ce numeam eu casă. Paşii îmi scârţâiau în timp ce alergam, iar fulgi se prindeau în părul meu răvăşit. Mi-era frig, dar nu vroiam decât să fug, să mă ascund, să dispar.
Cum am ajuns, am intrat în baie şi mi-am privit chipul, respirând scurt. Aveam buzele învineţite de frig şi mâinile aproape îmi degeraseră. Alergasem cel puţin 20 de minute. Chipul meu, însă, avea o paloare cadaverică, la fel cum, probabil aveam şi în acele moment de agonie petrecute la el. Parcă îmbătrânisem cu zece ani, în două ore mă urâţisem. Prin ochi parcă îmi juca tot Iadul. Înăuntrul lor ardea un foc aprig, furia, dezgustul, scârba de propriul sine, toate se materializaseră în mici demoni care îmi jucau haotic pe iris.
Ştii, destinul ţi-l decizi singur, într-o clipă de rătăcire, când, singur, ca atras de o forţă supranaturală, te abaţi de la calea pe care viaţa ta trebuia să o urmeze. Inconştient atunci, ai renunţat la firesc pentru agonie.
Eu asta am crezut atunci şi cred şi acum.
M-am întins pe jos, în baie, şi am ţipat. Tare. Cât am putut de tare. Mi-am dorit moartea, mi-am dorit cea mai denigrantă moarte, crezând că ea va spăla scârba care îmi cuprinsese frenetic corpul. Îi simţeam atingerea ca pe un bluestem.
Două luni de zile, mergeam pierdută pe străzi, plângând şi rugându-mă ca cineva să se îndure şi să mă omoare. Îmi era atât de silă de mine încât, când ridicam mâna să-mi înjunghii trupul slăbit, cu un aspect macabre, dizgraţios, îl aruncam îngrozită că mi-aş putea atinge sângele prin care se strecurase şi fiinţa lui.
Şi acum îmi răsună parcă în minte, când mă plimb iarna pe străzi: “Eu aveam cinşpe’, el avea patruzeci.”
M-am întâlnit cu el recent. Ironia sorţii aş putea zice. Nu mă mai afectează prezenţa lui. Timpul parcă e un caricaturist care ţine cu orice preţ că îşi bată joc de toţi; ne urâţeşte, ne înăspreşte trăsăturile, ne dă trăsături morbide şi, în final, ne ucide. Ce crud a fost însă cu el. M-a privit; m-a recunoscut foarte repede. M-a întrebat cu acelaşi zâmbet perfid pe chip: „Ce ai ajuns?”. Mi-am deschis geanta şi mi-am scos o ţigară. Am aşezat-o cu graţie studiată între buzele de un roşu prea aprins şi am râs: „Prostituată.” M-a întrebat de ce. Toţi pun întrebarea asta după ce află că sunt prostituată. Mi-au zis că aş fi putut deveni filosof, avocat, actriţă. Dar nu le-am răspuns. N-ar fi înţeles.
De ce sunt prostituată? Pentru că a trebuit să spăl dizgraţia unui copil prin dizgraţia adultului.

Charles Baudelaire

À celle qui est trop gaie

"Ta tête, ton geste, ton air
Sont beaux comme un beau paysage ;
Le rire joue en ton visage
Comme un vent frais dans un ciel clair.

Le passant chagrin que tu frôles
Est ébloui par la santé
Qui jaillit comme une clarté
De tes bras et de tes épaules.

Les retentissantes couleurs
Dont tu parsèmes tes toilettes
Jettent dans l’esprit des poètes
L’image d’un ballet de fleurs.

Ces robes folles sont l’emblème
De ton esprit bariolé ;
Folle dont je suis affolé,
Je te hais autant que je t’aime !

Quelquefois dans un beau jardin
Où je traînais mon atonie,
J’ai senti, comme une ironie
Le soleil déchirer mon sein,

Et le printemps et la verdure
Ont tant humilié mon coeur,
Que j’ai puni sur une fleur
L’insolence de la Nature.

Ainsi je voudrais, une nuit,
Quand l’heure des voluptés sonne,
Vers les trésors de ta personne,
Comme un lâche, ramper sans bruit,

Pour châtier ta chair joyeuse,
Pour meurtrir ton sein pardonné,
Et faire à ton flanc étonné
Une blessure large et creuse,

Et, vertigineuse douceur !
À travers ces lèvres nouvelles,
Plus éclatantes et plus belles,
T’infuser mon venin, ma soeur !"


Bénédiction

"Lorsque, par un décret des puissances suprêmes,
Le Poète apparaît en ce monde ennuyé,
Sa mère épouvantée et pleine de blasphèmes
Crispe ses poings vers Dieu, qui la prend en pitié :

– « Ah ! que n’ai-je mis bas tout un noeud de vipères,
Plutôt que de nourrir cette dérision !
Maudite soit la nuit aux plaisirs éphémères
Où mon ventre a conçu mon expiation !

Puisque tu m’as choisie entre toutes les femmes
Pour être le dégoût de mon triste mari,
Et que je ne puis pas rejeter dans les flammes,
Comme un billet d’amour, ce monstre rabougri,

Je ferai rejaillir ta haine qui m’accable
Sur l’instrument maudit de tes méchancetés,
Et je tordrai si bien cet arbre misérable,
Qu’il ne pourra pousser ses boutons empestés ! »

Elle ravale ainsi l’écume de sa haine,
Et, ne comprenant pas les desseins éternels,
Elle-même prépare au fond de la Géhenne
Les bûchers consacrés aux crimes maternels.

Pourtant, sous la tutelle invisible d’un Ange,
L’Enfant déshérité s’enivre de soleil,
Et dans tout ce qu’il boit et dans tout ce qu’il mange
Retrouve l’ambroisie et le nectar vermeil.

Il joue avec le vent, cause avec le nuage,
Et s’enivre en chantant du chemin de la croix ;
Et l’Esprit qui le suit dans son pèlerinage
Pleure de le voir gai comme un oiseau des bois.

Tous ceux qu’il veut aimer l’observent avec crainte,
Ou bien, s’enhardissant de sa tranquillité,
Cherchent à qui saura lui tirer une plainte,
Et font sur lui l’essai de leur férocité.

Dans le pain et le vin destinés à sa bouche
Ils mêlent de la cendre avec d’impurs crachats ;
Avec hypocrisie ils jettent ce qu’il touche,
Et s’accusent d’avoir mis leurs pieds dans ses pas.

Sa femme va criant sur les places publiques :
« Puisqu’il me trouve assez belle pour m’adorer,
Je ferai le métier des idoles antiques,
Et comme elles je veux me faire redorer ;

Et je me soûlerai de nard, d’encens, de myrrhe,
De génuflexions, de viandes et de vins,
Pour savoir si je puis dans un coeur qui m’admire
Usurper en riant les hommages divins !

Et, quand je m’ennuierai de ces farces impies,
Je poserai sur lui ma frêle et forte main ;
Et mes ongles, pareils aux ongles des harpies,
Sauront jusqu’à son coeur se frayer un chemin.

Comme un tout jeune oiseau qui tremble et qui palpite,
J’arracherai ce coeur tout rouge de son sein,
Et, pour rassasier ma bête favorite,
Je le lui jetterai par terre avec dédain ! »

Vers le Ciel, où son oeil voit un trône splendide,
Le Poète serein lève ses bras pieux,
Et les vastes éclairs de son esprit lucide
Lui dérobent l’aspect des peuples furieux :

– « Soyez béni, mon Dieu, qui donnez la souffrance
Comme un divin remède à nos impuretés
Et comme la meilleure et la plus pure essence
Qui prépare les forts aux saintes voluptés !

Je sais que vous gardez une place au Poète
Dans les rangs bienheureux des saintes Légions,
Et que vous l’invitez à l’éternelle fête
Des Trônes, des Vertus, des Dominations.

Je sais que la douleur est la noblesse unique
Où ne mordront jamais la terre et les enfers,
Et qu’il faut pour tresser ma couronne mystique
Imposer tous les temps et tous les univers.

Mais les bijoux perdus de l’antique Palmyre,
Les métaux inconnus, les perles de la mer,
Par votre main montés, ne pourraient pas suffire
À ce beau diadème éblouissant et clair ;

Car il ne sera fait que de pure lumière,
Puisée au foyer saint des rayons primitifs,
Et dont les yeux mortels, dans leur splendeur entière,
Ne sont que des miroirs obscurcis et plaintifs ! »"

Ce este omul? Ce este fericirea?

Habar n-am ce crede Platon despre om, habar n-am ce zice întreaga filosofie despre fiinţa umană. Omul e parte a unei societăţi, organizată zic ei că este. Societatea este, de fapt, un haos ascuns în spatele unor reguli. Dar omul tot haotic trăieşte.
Ce este fericirea? Nu ştiu, dar sună frumos substantivul acesta. Îl găseşti în lectura tuturor scriitorilor. Dar mă întreb? Au găsit-o ei vreodată? Doar ei ştiu asta.

Am 18 ani. Sunt om. Sunt nefericită. Mi-e frică de vârsta de 20 de ani. O consider pragul absolut al existenţei mele. Dacă îl depăşesc, voi face faţă tuturor provocărilor ce se vor ivi în cursul anost al vieţii. Dacă nu...ţin să cred că voi face parte din univers, după moarte. Voi face parte din absolut, îl voi atinge. Absolutul pământesc nu există. Nu te poţi diviniza. Cred în Dumnezeu,dar oare el crede în mine?

Mi-a spus un amic că filosofia trece prin iubire, se naşte în sânul acestui sentiment şi prin el evoluează. Îi este părinte şi mentor. Când am auzit asta, m-am gândit: ce frumos sună. De ar fi şi adevărat...

Am 18 ani. Nu sunt un elev model, dar nici mediocru nu mă pot considera. Şi totuşi...pe mine cu ce mă încălzeşte asta? Nu pot fi fericită prin cunoaştere, sunt prea sigură de asta acum. Muzica alină sufletul, dar nu îl fericeşte. Nu are forţa asta. Lectura te rupe de cotidian, dar nu te face fericit. Întreaga cultură pe care o acumulezi, te înalţă, dar atât. Scrisul te eliberează de robia propriei fiinţe, dar nu te poate împlini. Fericirea în ce se naşte? Unde o găseşti? Atâtea definiţii pentru un termen relativ abstract, dar niciuna nu este în măsură să dezvăluie adevărata natură a fericirii.

Săpun cu miros de lămâie

Am aflat într-o zi de august că aerul e dulce şi nu lipsit de gust...
..............................................................................................................................
Am aflat că luna poate fi mai aspră decât soarele.
Am aflat că universul nu e infinit.
Am aflat că spiritul lumii e mai mare decât lumea însăşi.
Am aflat că o lume plină de zâmbete e la fel de goală ca un suflet singur.
Am aflat că nu există limite în nimic.
Am aflat că întunericul poate fi mai primitor ca lumina.
Am aflat că tăcerea e mai preţioasă ca vorbele.
Am aflat că frumosul poate fi mai urât decât urâtul în sine;
Am aflat că a fi singur este echivalentul morţii.
Dar am aflat că, de fapt, niciodată nu suntem singuri.
Am aflat că lumea e atât de colorată pe cât vrem noi să fie.
Am aflat că idealul poate fi mai pământesc şi mai aproape de noi decât putem crede;
Dar şi că idealul poate fi tocmai opusul ideii de ideal.
Am aflat că toate cele de mai sus pot fi valabile doar pentru mine.
Am aflat că, totuşi, unii se vor regăsi într-o zi în ce gândesc la fel cum şi eu, într-un anumit moment, mă voi regăsi în ei.
Am aflat că mi-e teamă pentru că refuz să îmi depăşesc aceste temeri.
Am aflat că sunt om şi că acest lucru mă sperie enorm.
Am aflat că îmi sunt, în acelaşi timp, prieten şi duşman, iar acest lucru mă înfioară mai tare ca orice.
Am aflat că nu vreau să cresc, că nu vreau să devin un om matur.
Am aflat că bomboanele de mentă îmi amintesc de copilărie.
Am aflat că toate lucrurile astea pot fi nimicuri pentru cei din jur, dar că pentru mine înseamnă totul.
..............................................................................................................................
Am aflat că viaţa e ca un săpun cu miros de lămâie; se topeşte treptat, dar este la fel de nesemnificativă ca acesta; că, la final, nimănui nu-i va păsa din ce a fost făcută, ce a adus-o la forma şi la compoziţia aceasta. Dar, oricât de indiferenţi am fi, mirosul său de lămâie va persista şi după ce viaţa va fi dispărut de mult...

Bullshit part. I

Din lipsă de timp, ajung să poştez rar şi puţin (scurt, pentru cine pricepe aluzia. P.S. chiar dacă o pricepeţi ori sunteţi subtili la maxim, ori păstraţi comentariile de rigoare pentru voi). N-am timp să gândesc posturi consistente şi cât de cât calitative; tot ce o să mai poştez de acum probabil vor fi nişte creaţii/idei scrise în timpul orelor când mă plictisesc şi când nu citesc pentru că e prea gălăgie. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, toate scrierile adunate ar da într-un jurnal mai abstract...


01. octombrie. 2009 (ora de religie. Mult prea răcită...)

Ca Picasso, recreând-o pe Mona Lisa în culori macabre,
Însufleţind fantoma unui geniu dintre umbre;
Ca Bach, făcând s[ vribreze pe corzile unui clavir dezacordat
Sunetele moarte ale "Sonatei Lunii", îngropâng un suflet,
Îmbrăcându-l în iluzia vieţii şi înecându-l în abis;
Aşa şi tu te-ai renăscut din haos, în noaptea când îngerii erau demoni,
Aşa te creezi pe tine dintr-un mozaic de concepte, refuzând sacrul sau profanul.

Nu am chef azi...

Nu am chef azi...n-am chef de nimic: de vodkă sau de gin, tequilla, rom sau vin, ţigări - nu mai vorbesc...

Şi iar mint...Melodia asta mă face să mint, căci am chef de atâtea. N-am bani, n-am timp, n-am inspiraţie, n-am muză (sau muz), n-am somn, n-am poftă de mâncare, n-am visuri noaptea, n-am nevoie, n-am de ce, n-am pentru ce, n-am pentru cine...dar am chef. Şi degeaba.

Iar cu postul ăsta am avut chef să fiu seacă...şi am reuşit. Deci: "am chef azi".